Liga 1

Ordin de la Minister

Articol de Eduard Apostol  —  sâmbătă, 27 septembrie 2008

Cristian David, ministrul Internelor, a cerut Poliţiei o anchetă amplă pentru a se descoperi cine le-a dat bilete fanilor care au provocat incidentele de la Nijmegen


UEFA i-a dat un ultim avertisment lui Dinamo şi a amendat-o cu 20.000 de euro, dar cazul incidentelor de la Nijmegen nu s-a încheiat. Ancheta continuă în ţară, cel care a ordonat acest lucru fiind ministrul Internelor, Cristian David.

"Din totalul de bilete cerute de club pentru reciprocitatea cu NEC, 140 au fost date cu dedicaţie de Badea către grupul de huligani", a zis Turcu zilele trecute. Surse autorizate susţin că declaraţia vicepreşedintelui dinamovist l-a determinat pe ministru să ceară Poliţiei Române să pornească o anchetă. Mai exact, să afle cine i-a ajutat pe suporterii turbulenţi, care au făcut deplasarea la Nijmegen, să intre în posesia biletelor de joc la meciul cu NEC. Forţele de ordine din ţară au cerut la rîndul lor ajutorul omologilor olandezi, cărora le-au transmis să le prezinte un raport în care să se specifice dacă şi cine dintre fanii lui Dinamo au provocat acte huliganice.

Aceleaşi surse susţin că săptămîna viitoare, după meciul retur cu NEC Nijmegen, din Cupa UEFA, acţionarii lui Dinamo se vor întîlni cu Cristian David. Ministrul vrea să convoace această şedinţă pentru a clarifica modul în care s-au petrecut incidentele din Olanda, dar şi pe fondul ultimelor scandaluri la nivelul conducerii.

"Dinamo stă pe un butoi cu pulbere în privinţa fanilor. Eu n-am avut nevoie de ei cînd eram la club pentru că nu-mi trebuia publicitate"

Ioan Becali, impresar


Turcu: "Badea să plătească amenda!"
Conflictul dintre Vasile Turcu şi Nicolae Badea continuă. Vicepreşedintele dinamovist îi cere preşedintelui CA să suporte sancţiunea financiară dictată de UEFA, 20.000 de euro. "Eu voi insista ca amenda pe care am primit-o să fie plătită de Badea. El a împărţit biletele pentru suporteri, el să plătească!", a spus Turcu. Nicolae Badea nu a fost prezent ieri la Bistriţa, alături de Turcu şi Borcea. (Ioana Mihalcea)

Bilete ieftine cu NEC
Dinamoviştii au stabilit preţul biletelor pentru returul cu NEC Nijmegen, de joia viitoare. Preţurile sînt: 50 lei - tribuna 0-VIP, 30 lei - tribuna 0-I, 20 lei - tribuna 0-II şi tribuna a II-a (sectoarele 20, 21, 23 şi 24), 15 lei - tribuna a II-a (sectoarele 19 şi 25) şi 10 lei - peluze. Abonamentele nu sînt valabile la partidele din Cupa UEFA, însă posesorii lor vor avea locurile rezervate pentru a-şi achiziţiona pînă miercuri un tichet de meci. Copiii pînă la 7 ani au accesul gratuit, iar cei cu vîrste între 7-14 ani beneficiază de o reducere de 50%. (Ioana Mihalcea)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.