Sporturi   •   Handbal   •   INTERVIU CU ADINA MEIROŞU

Adina Meiroşu: "Va fi pe viaţă şi pe moarte!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 27 septembrie 2008

Adina Meiroşu crede că meciul de mîine va fi cel mai frumos văzut în România în ultimii ani



- Adina, pregătită de jocul cu Braşovul?

- Normal, abia îl aştept. Pentru el ne-am pregătit în ultimele două săptămîni. Toate fetele sînt gata să intre pe teren ca să cîştige.



- Rulmentul s-a întărit serios, vă e teamă?

- Au o echipă mai bună decît în anii trecuţi, va fi un meci foarte disputat, dar cred că şi foarte frumos. Acestea sînt meciurile în care îţi doreşti să fii pe teren. Pentru noi e mai mult decît o finală de Liga Campionilor. Frică nu ne e, nu avem de ce. ;)



- Cum e Oltchimul sezonul acesta?

- La fel de puternic ca şi în ediţiile precedente. Avem linişte şi toate condiţiile ca să facem performanţă. Nici nu mă gîndesc la altceva decît la victorie cu Braşovul.



- Care echipă e favorită?

- Eu zic că Vîlcea, avem un ascendent moral împotriva lor. La Vîlcea nu a cîştigat nici o echipă, nici în Liga Campionilor, nu are cum să cîştige Braşovul.



Amariei a semnat!

Carmen Amariei, interul stînga al echipei "naţionale", a semnat ieri dimineaţă contractul de joc cu Rulmentul Braşov, ea putînd astfel evolua în meciul de mîine contra Oltchimului. "E bine că m-am înţeles cu cei din conducerea Braşovului, chiar dacă a durat totul pînă în ultimul moment. La Vîlcea va fi greu, dar cred că va fi un meci foarte frumos. Fie ca echipa mai bună să cîştige", a declarat Carmen, care a jucat şi la Oltchim între 1997 şi 1998.



8 jucătoare a transferat Rulmentul Braşov în intersezon, între acestea patru fiind străine

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.