Situaţia tehnicianului român s-a agravat după ce Şahtior s-a împiedicat iar, fiind egalată în minutul 89
Mircea Lucescu tremură. Criticat pentru traseul modest din campionat, unde n-a mai cîştigat din 3 august!, ba şi considerat aproape de demitere, tehnicianul român nu şi-a putut redresa poziţia. :S Deşi a evoluat acasă, Şahtior doar a remizat aseară (1-1) în derbyul cu Metalurg, co-lider în Ucraina.
Presaţi de nereuşite, Raţ şi colegii săi au căutat poarta adversă din start. Decişi, furioşi. Numai că, în faţa unui rival venit să se apere, greu s-au putut apropia de careu. S-a trecut la şuturile de la distanţă. Raţ, Fernandinho, Ilsinho, Jadson, toţi au tras ca la poligon. Zadarnic, chiar dacă ultimul a lovit bara (28).
Norocul i-a surîs campioanei la reluare. După ce tocmai parase "torpila" lui Fernandinho, portarul Dişcelenkovici a fost bătut de Ilsinho (50), şut în diagonală de la 20 de metri la o fază începută de Raţ. Imediat, Lucescu le-a cerut elevilor săi atenţie şi concentrare. Insuficient. Cînd nimic nu părea să se mai întîmple, în minutul 89, Dimitrov a profitat de o gravă eroare colectivă a defensivei gazdă şi a egalat. :(
Remiza complică viitorul lui Lucescu. Deşi şefii lui Şahtior (abia locul 11, cu 9 puncte în 9 etape) tocmai şi-au confirmat încrederea în el, partida de miercuri cu FC Barcelona, din Ligă, poate fi crucială pentru antrenorul de 63 de ani.
International • Campionate • UCRAINA » ŞAHTIOR DONEŢK - METALURG DONEŢK 1-1
Lucescu în corzi
Articol de Constantin Popescu — duminică, 28 septembrie 2008
{{text}}