Fotbal   •   Liga 1   •   FC VASLUI - UNIREA URZICENI 0-2

Mihai Stoica: "Sînt fericit pentru că am obţinut o victorie foarte mare"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 27 septembrie 2008

Managerul general al grupării AFC Urziceni, Mihai Stoica, a declarat sâmbătă, după meciul de la Vaslui, că jucătorii pregătiţi de Dan Petrescu au obţinut "o victorie mare" ţinând cont de faptul că arbitrajul a fost unul ostil, transmite corespondentul NewsIn.



"Sînt fericit pentru că am obţinut o victorie foarte mare, mai ales că e obţinută împotriva unei echipe cu care ne luptăm pentru un loc de Cupa UEFA. E o victorie mai mult decât clară în condiţiile în care am avut parte de un arbitraj cum rar întâlneşti. Nu vreau să spun nimic mai mult, dar e revoltător ce a făcut Haţegan în acest meci", a spus Stoica.



Patronul gazdelor, Adrian Porumboiu, care în ziua meciului a împlinit 58 de ani, s-a declarat extrem de dezamăgit de evoluţia elevilor săi, dar a criticat şi arbitrajul lui Haţegan. "Am avut un jucător superb în teren, pe Buhuş, nu ştiu de ce nu l-a evidenţiat Piţurcă să îl ia la naţională. Din păcate nu a fost singurul, am mai avut încă vreo trei nesimţiţi", a fost ironic Porumboiu la adresa jucătorilor săi, continuând cu arbitrul Ovidiu Haţegan: "Ce a făcut ăsta azi nu face nimeni. Nu mă poate contrazice fiindcă nu degeaba am albit în arbitraj".



Acesta a mai precizat că FC Vaslui nu va avea nicio şansă de calificare în grupele Cupei UEFA dacă va evolua la fel şi împotriva Slaviei Praga şi a anunţat că e posibil să ia măsuri împotriva fotbaliştilor dacă vor continua seria rezultatelor slabe.



Mijlocaşul vasluienilor, Marko Ljubinkovic, a afirmat că el şi coechipierii săi nu şi-au mai putut reveni din şocul primirii primului gol şi de aceea au pierdut jocul. "A fost foarte greu cu Urziceniul, după gol nu ne-a mai ieşit nimic. Am intrat în jocul lor şi am pierdut din cauza noastră. La cum am jucat în acest meci, nu cred că avem mari şanse cu Slavia , dar sper să ne mobilizăm şi să oferim un cadou frumos patronului măcar joi", a spus jucătorul.



Echipa pregătită de Dan Petrescu, AFC Urziceni, s-a impus sâmbătă în deplasare, scor 2-0, în faţa formaţiei FC Vaslui, şi a urcat pe locul 2 în clasamentul Ligii I după etapa a noua.

Sursă: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.