Portarul Luminiţa Huţupan şi interul Steluţa Luca, ambele de la Oltchim, au anunţat că au renunţat la ideea de a se retrage din prima reprezentativă, a declarat selecţionerul naţionalei feminine de handbal a României, Radu Voina.
"Atât Steluţa Luca, cât şi Luminiţa Huţupan mi-au spus că pot conta pe ele pentru Campionatul European din Macedonia. Mă bucur că au luat această hotărâre, pentru că naţionala încă are nevoie de aceste jucătoare valoroase", a explicat Radu Voina.
Interul Steluţa Luca a înştiinţat Federaţia Română de Handbal chiar înaintea deplasării la Jocurile Olimpice de la Beijing că nu vrea să participe la această competiţie şi că se retrage din echipa naţională. Portarul Luminiţa Huţupan Dinu şi-a anunţat retragerea la Olimpiada din China, la finalul meciului România-Suedia, scor 34-30, pentru locurile 7-8. Noul antrenor al primei reprezentative, Radu Voina, a declarat la numirea sa în această funcţie că îşi doreşte să le convingă pe cele două să revină asupra retragerii.
Selecţionerul a mai spus că meciul Oltchim-Rulmentul, scor 31-25, a fost un adevărat specatcol: "Ambele echipe au jucat bine, dar Oltchim a fost mai omogenă. Luminiţa Huţupan a fost aşa cum e de obicei, foarte bună în poartă. Am urmărit jucătoarele şi asta fost bine, pentru că urmează Cupa Mondială din Danemarca şi trebuie să anunţ un lot".
Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, duminică, formaţia Rulmentul Braşov, scor 31-25 (17-13), în derby-ul etapei a 3-a.
Sursa: NewsIn
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}