Campionate

Ronaldinho rîde iar!

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ronaldinho a marcat întîiul său gol în Italia chiar în "Il Derby della Madonnina" şi Interul lui Chivu, integralist, s-a predat aseară

Ronaldinho rîde iar cu toţi dinţii, Mourinho e negru de furie: Milan a cîştigat (1-0) derbyul cu Inter.
Duel tacticizat şi încrîncenat pe "San Siro". Rossonerii cu fantasticul triunghi brazilian Ka-Pa-Ro, iar nerazzurrii cu linia explozivă Mancini-Ibra-Quaresma. Dar artificiile s-au aprins greu. Zlatan dă tonul, numai că Abbiati i-a tăiat calea spre gol. A replicat Ronaldinho, dar e în formă şi Julio Cesar, care respinge miraculos un şut din 5 metri! Inter încearcă să ia hăţurile în mînă. Chivu execută de la distanţă o lovitură liberă, minge boxată de Abbiati. Tot Cristi este atent la centrarea lui Kaka vizîndu-l pe Pato. Brazilienii Milanului sînt mai periculoşi şi Ancelotti intră în avantaj la pauză. Din centrarea lui Kaka, înscrie Dinho cu capul. Primul gol în rossonero, chiar în derbyul milanez! 1-0. Golul, lucrat de două "Baloane de Aur", este suspectat însă de ofsaid!

Doar furie şi nervi
Campionii revin furioşi. Quaresma nu poate fi stăpînit şi Jankulovski ia "galben", doar la fel păţise Gattuso în prima repriză. Mancini trece pe sub balon la centrarea lui Chivu şi Abbiati prinde. Mourinho fierbe şi îi aruncă în arenă pe Adriano şi Cruz. Zanetti coboară fundaş stînga, Chivu e mutat în centru. Cruz şi Ibra trimit două "rachete", însă pe lîngă. Milan se închide şi cu Flamini. Nervii cedează la Inter, iar Burdisso ia al doilea avertisment (77). Abbiati are şansă la dubla ocazie Stankovici-Adriano. Chivu amînă sentinţa, salvînd în faţa lui Flamini. Iar Adriano o semnează, ratînd cu capul în prelungiri, de la trei metri: Milan sărbătoreşte în Piaţa Domului!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.