Forul european de fotbal a anunţat că la partida de miercuri dintre CFR Cluj şi Chelsea Londra a fost desemnată o brigadă din Germania, cu Florian Meyer la centru, informează site-ul oficial al competiţiei.
Meyer va fi asistat de doi conaţionali, Sonke Glindemann şi Detlef Scheppe, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat Peter Gagelmann. Delegat UEFA este islandezul Gudmundur Petursson, iar observator pentru arbitrii austriacul Johann Hantschk.
Germanul Florian Meyer, arbitru FIFA din 2002, a mai condus şi meciul tur dintre Steaua şi Sevilla, din 16-imile Cupei UEFA, dar şi meciul Stelei cu Liverpool, pierdut în deplasare cu 0-1. El a mai fost şi arbitru de rezervă la finala Ligii Campionilor din 2007, între AC Milan şi Liverpool.
Partida intre CFR Cluj şi Chelsea Londra, din Grupa A a Ligii Campionilor, va avea loc miercuri, de la ora 21:45, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj.
Sursă: NewsIn
{{text}}