International   •   Europa League   •   PARTIZAN - POLI TIMIŞOARA, JOI, 20:00

Uhrin: "Trebuie să atacăm, n-avem altă soluţie"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 29 septembrie 2008

Antrenorul lui Poli Timişoara, Duşan Uhrin, a declarat luni că priveşte meciul de la Belgrad cu realism şi este de părere că Partizan, în ciuda faptului că este favorită, poate fi eliminată!



"Nu sunt nici optimist, dar nici pesimist încât să spun că este o tragedie dacă nu ne calificăm. Trebuie să fiu realist şi să spun că vreau să ne calificăm mai departe. La Timişoara acum se formează o echipă adevărată. Avem 30% şanse de a trece de Partizan"
, a declarat Duşan Uhrin, luni, într-o conferinţă de presă.



Tehnicianul a caracterizat formaţia Partizan drept o echipă care joacă tot timpul în forţă, cu trei atacanţi şi trei fundaşi foarte periculoşi. "Trebuie să îi anihilăm dacă vrem să ne facem viaţa uşoară la Belgrad. Sârbii joacă la fel tot timpul, pot să spun că le-am citit jocul, dar trebuie să găsim jucători care să contracareze ceea ce fac ei. Nu avem altă soluţie decât să atacăm şi să nu ne gândim la atuurile lor. Pentru asta ne trebuie jucători capabili şi cred că avem", a mai spus Uhrin.



În acelaşi ton cu antrenorul, preşedintele Gheorghe Chivorchian declară că Partizan are prima şansă, dar, în ciuda acestui fapt, nu îşi pierde optimismul. "Partizan are prima şansă. Au câştigat aici şi asta le este de ajutor la Belgrad. Trebuie să ne gândim la calificare şi la implicaţiile acesteia. Nu mi-am pierdut optimismul. Acest meci durează 180 de minute. Din păcate, primele 90 le-am pierdut, dar aşa cum ne-au înscris ei două goluri la Timişoara, putem şi noi să înscriem acolo. Important este să nu primim gol la Belgrad", a spus Gheorghe Chivorchian.



Meciul retur Partizan Belgrad-FC Timişoara, din turul I al Cupei UEFA, se va disputa, joi, de la ora 19:00. În tur, sârbii s-au impus la Timişoara cu scorul de 2-1, după un meci în care echipa de pe Bega a deschis scorul prin Gigel Bucur. Învingătoarea din dubla manşă se va califica în grupele Cupei UEFA.

Sursa: Newsin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.