Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA-FRANŢA, 11 OCTOMBRIE, ORA 20:15 (ANTENA 1)

Evită spionajul

Articol de Viorel Tudorache, Theodor Jumătate   —  marţi, 30 septembrie 2008

Francezii vin la Constanţa doar cu 24 de ore înaintea meciului cu România şi nu fac antrenamentul oficial



Francezii ne-au luat frica după remiza albă de la Euro 2008 şi tratează cu foarte mare atenţie partida cu "tricolorii" din 11 octombrie, de la Constanţa (ora 20:15, în direct pe Antena 1). Conştient că are sabia deasupra capului, la fel ca şi Victor Piţurcă, selecţionerul Raymond Domenech a luat o decizie neobişnuită. :O Federaţia franceză a înştiinţat FRF că vicecampioana mondială va ateriza pe aeroportul "Mihai Kogălniceanu" din Constanţa, abia vineri, 10 octombrie, în jurul orei 20:00, şi, mai mult, că renunţă la antrenamentul oficial pe stadionul Farul.



Stau la Eforie Nord

Surse din cadrul Federaţiei de la Paris explică decizia lui Domenech: "Lotul se reuneşte marţi, iar miercuri este programată o şedinţă mai lejeră. Selecţionerul a renunţat la antrenamentul oficial pentru că vrea să facă două antrenamente tactice, joi şi vineri, la Clairefontaine, înainte să plece în România. La Constanţa n-ar fi putut lucra tactic, sub ochii românilor. ;) Pentru noi nu e atît de important să descoperim gazonul, ci să ne punem jocul la punct". Naţionala Franţei nu se va caza la Constanţa, ci la hotelul Europa din Eforie Nord, proprietatea lui George Copos.



Soluţia Mureşan

Victor Piţurcă este sceptic în privinţa şanselor de a-l folosi pe Mirel Rădoi în meciul cu Franţa, din 11 octombrie. Selecţionerul caută deja soluţii pentru înlocuirea căpitanului Stelei, indisponibil de 3 săptămîni, din cauza rupturii musculare de 1,5 milimetri, cu hematom, suferită cu Feroe. Principalii vizaţi pentru postul de închizător sînt Gabi Mureşan (CFR Cluj) şi Dorel Stoica (U Craiova), jucători la care a mai apelat în situaţie de criză şi în preliminariile Euro 2008, la "dubla" cu Slovenia.



Încă o şicană de la LPF

Liga Profesionistă a decis ca luni, 6 octombrie, în ziua reunirii "naţionalei" pentru partida cu Franţa, să se joace meciurile FC Braşov-Vaslui şi Urziceni - Poli Iaşi. Chiar dacă a ţinut cont de cererea FRF şi a programat meciurile granzilor Steaua, Rapid şi Dinamo la finalul săptămînii, ar putea apărea probleme, Aliuţă (FC Vaslui) şi Galamaz (Unirea Urziceni) aflîndu-se în vederile lui Piţurcă pentru disputa cu "cocoşii", de pe 11 octombrie. (Ionuţ Petrişor)



ŞTEFAN IOVAN, secund "naţionala" României

"Nu ne interesează ce program şi-a făcut Raymond Domenech. Noi trebuie să refacem atmosfera plăcută la lot, jucătorii să vină motivaţi şi să ne împăcăm cu publicul"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.