International   •   Europa League   •   UNIREA URZICENI - HAMBURG SV

Mihai Stoica: "Mi-e greu să vorbesc de calificare"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 30 septembrie 2008

Managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat la GSP TV PLUS că meciul pe care echipa sa îl are de disputat cu Hamburg este unul foarte greu şi că îi vine greu să se gândească la posibilitatea calificării.

"Eu am văzut doar o scurtă parte din antrenamentul de astăzi, atmosfera e bună, am şi recuperat doi jucători importanţi, Arlauskis şi Brandan. Singurul incert în afara de cei de la Bologna e Răzvan Padureţu. În rest aşteptăm şi noi să se apropie meciul, suntem curioşi dacă vom reuşi să repetăm jocul de la Hamburg.

Rezultatul din tur este unul mincinos, ni s-au refuzat două lovituri de pedeapsă. Cert este că 0-0 nu este în niciun caz o opţiune de calificare. Dacă ar fi fost o victorie cum era normal să fie, era altceva, dar 0-0 nu înseamnă nimic.

Este greu de crezut că se va ajunge în prelungiri. Jucăm cu liderul Bundesligii. Şi noi suntem locul 2 în România, dar nu ne comparăm noi românii cu nemţii.

Este o mare echipă la Urziceni, una foarte frumoasă, unde cuvântul de ordine este caracter. Din păcate însă nu suntem lăsaţi să putem spera la un loc de Champions League sau la titlu, din cauza arbitrajelor ostile. Pot oricând să-mi susţin afirmaţiile cu probe.

Mi-e greu să vorbesc de calificare pentru că e foarte greu, întâlnim un adversar foarte puternic. 0-0 e un rezultat mai bun pentru echipa gazdă în meciul tur decât pentru echipa oaspete."

Referitor la meciul câştigat împotriva celor de la FC Vaslui, Stoica a declarat că este în continuare supărat pe arbitrajul lui Ovidiu Haţegan.

"Nu mi-a trecut supărarea pe arbitraj dupa meciul cu Vaslui. Sunt însă supărat pe o declaraţie a lui Porumboiu de după meci. Vreau să-i transmit domnului Porumboiu că Unirea Urziceni şi-a îndeplinit obiectivul cu un arbitraj ostil, iar ei nu au nicio fază pe care s-o incrimineze. Cei de la Urziceni joacă fotbal spre deosebire de alte echipe."

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.