Jackie Ionescu a eliminat, ca antrenor, Celtic Glasgow din Cupa Cupelor, în sezonul 1980-1981. Acum speră că istoria se va repeta
Profesorul Ion V. Ionescu mărturiseşte că a rămas impresionat de jocul arătat de Partizan în meciul tur de la Timişoara. Dar, cu toate acestea, fostul antrenor al Timişoarei e încrezător că Poli ar putea întoarce rezultatul la Belgrad.
- Domnule Ionescu, mai poate Poli spera la calificare?
- Poate, dar depinde foarte mult şi de adversari, dacă ei se mai pot mobiliza şi acum, cînd ne cunosc, la fel cum au făcut-o în tur. Dacă nu vor face asta, le va fi fatal. Părerea mea e că, la forma şi la moralul pe care l-a arătat Poli, ne e chiar foarte accesibilă victoria.
- Cine credeţi că ar putea face diferenţa în acest meci, dintre jucătorii lui Poli?
- Bucur! Eu spun că Gigel nu şi-a acum intrat în formă, a fost în formă de la început. Doar că, după un meci, inexplicabil, n-a mai fost folosit. El e omul care poate decide rezultatul, dar depinde şi de cei care îl susţin. Aici mă refer în primul rînd la Artiom Karamian, Alexa şi Magera. Pe ei îi consider cei care pot împinge echipa spre calificare.
- Care sînt punctele slabe ale adversarului, în opinia dumneavoastră?
- Fundaşii lor centrali mi s-au părut extrem de vulnerabili. De fapt toată linia lor de fund părea permanent desincronizată. Cred că acolo e punctul lor slab. Cum echipa noastră are un joc de careu foarte eficient, acolo se poate face diferenţa în acest meci.
- Ca antrenor, aţi eliminat Celticul din Cupa Cupelor. Care e secretul unei calificări?
- Secretul e să nu-ţi fie frică, să te duci cu un curaj sincer. Principiul că jucăm şi atacăm, că nu avem ce pierde, nu e bun. E o armă a săracului. Atacăm pentru că putem să cîştigăm, aşa trebuie gîndit. În meciul tur, diferenţa a făcut-o, în principal, potenţialul psihic. Acum stăm bine cu moralul după parcursul din campionat, asta poate să ne ajute mult.
- Ce sfat le-aţi da băieţilor înaintea partidei de la Belgrad?
- Aş încerca să le induc o stare asemănătoare unui derby naţional, să le induc ideea că de fapt jucăm cu Rapid sau cu CFR Cluj, pentru că am observat că se mobilizează cel mai bine la astfel de meciuri. Cu Dinamo, nu, pentru că, paradoxal, atunci nu ştiu ce se întîmplă, dar e altceva.
"În tur am fost vulnerabili pe partea stîngă, după părerea mea. Nu dau nume, e o treabă de geometrie, pe care antrenorul trebuie să o rezolve"
Jackie Ionescu
{{text}}