Liga Campionilor

Marile cluburi după Culio şi Dubarbier

Articol de Valentin Şchiopu, Marius Tuhuţ  —  Monday 30th of November -0001 12:00

9 scouteri au venit aseară special pentru a evalua bijuteriile lui Trombetta

Miracolul de la Roma a atras atenţia unor cluburi importante din Europa, care şi-au trimis aseară reprezentanţi pentru a urmări prestaţiile unora dintre jucătorii lui Trombetta. Cel mai interesant jucător al clujenilor este fără îndoială Sebastian Dubarbier, monitorizat de doi emisari ai clubului care a eliminat Steaua în semifinala Cupei UEFA, Middlesbrough. Mijlocaşul de 22 de ani se află şi în vizorul unor cluburi din Spania, cel mai important fiind Atletico Madrid. Rivalii lui Real şi-au trimis şi ei un om pentru a-l vedea la lucru pe jucătorul poreclit "Ghepardul". Cumpărat la jumătatea sezonului 2007-2008 pentru un milion de euro de la Gimnasia La Plata, Dubarbier a ajuns să valoreze aproximativ 8 milioane de euro. Un avantaj pentru tînărul jucător este faptul că are paşaport francez.

Cei de la Middlesbrough l-au urmărit cu atenţie şi pe mijlocaşul Juan Culio, numele "Magului" fiind şi pe agenda unui trimis al nemţilor de la Shalke. Alte echipe care au ţinut să aibă reprezentanţi la partida de aseară sînt Everton şi Genoa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.