Sporturi   •   Ciclism   •   OPERACION PUERTO

Serrano pune punct dosarului Puerto

Articol de Mitică Docan   —  joi, 02 octombrie 2008

După ce a fost obligat de către forurile internaţionale să ia în calcul noile probe şi să redeschidă cazul Operacion Puerto, judecătorul Antonio Serrano a decis să închidă pentru a doua oară dosarul

 

Doctorul Eufemiano Fuentes şi zecile de ciclişti implicaţi în scandalul din vara lui 2006 pot dormi liniştiţi. Judecătorul Serrano nu a sesizat nicio diferenţă între probele procurorilor din martie 2007, atunci cînd a închis dosarul pentru prima oară, şi probele prezentate în 2008. Sub aceeaşi umbrelă protectoare - lipsă de concordanţă între legislaţia spaniolă şi capetele de acuzare -, Serrano a decis să nu continue urmărirea numelor implicate în scandal. Cazul poate fi redeschis la un nou apel ce aduce probe solide întru incriminarea cicliştilor.

Raidurile din vara lui 2006 au dezvăluit o adevărata uzină a dopingului în ciclismul profesionist, şi nu numai, acasă la doctorul spaniol Eufemiano Fuentes. Peste două sute de pungi de sînge tratat au fost găsite într-un apartament aparţinînd odiosului doctor, dar Fuentes nu a fost arestat, deoarece asistarea sportivilor în cazuri de dopaj nu era pe vremea aceea un delict.


Printre numele mari regăsite în fişa acuzaţilor privind dopajul sangvin, îi regăsim pe Alejandro Valverde, Alberto Contador, Francesco Mancebo, Constantino Zaballa, Santiago Botero sau Tyler Hamilton. Jan Ullrich şi Ivan Basso sînt victimele celebre demascate de către scandalul izbucnit înainte de Turul Franţei 2006.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.