International   •   Europa League   •   DINAMO - NEC NIJMEGEN 0-0

13.000 de inimi

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 03 octombrie 2008

Suporterii dinamovişti au asortat stadionul în alb şi roşu în încercarea de a-şi ajuta favoriţii să întoarcă rezultatul de la Nijmegen



Dinamo a avut nevoie aseară, mai mult decît la oricare alt meci disputat pînă acum în acest sezon, de sprijinul propriilor fani. Aceştia au ascultat, au cumpărat toate biletele, s-au îmbulzit la porţi şi au colorat stadionul doar în alb şi roşu.



Imagini memorabile ale meciurilor reuşite în Cupa UEFA cu Şahtior Doneţk, Everton sau Bayer Leverkusen se scurgeau lent pe tabelă. Totul pentru a-i înrăi pe "cîini", care să îi sfîşie pe olandezii de la NEC Nijmegen, aşa cum o făcuseră odinioară cu alţii. Cele 13.000 de suflete cîntau la unison, încurajîndu-şi favoriţii şi creîndu-ţi impresia că, de la vestiare, e deja 1-0 pentru ai lor.



Nebăgaţi în seamă, o parte dintre cei 450 de suporteri batavi sosiţi la meci au sărit la bătaie în minutul 4. Asta după ce au observat un banner al celor de la peluza sud care le amintea de incidentele de la partida tur: "Boys or girls today?" (Sînteţi fete sau băieţi azi?). Doar intervenţia promptă a forţelor de ordine a calmat spiritele, atenţia îndreptîndu-se din nou către dreptunghiul verde pe care elevii lui Rednic începuseră să se ia la trîntă cu adversarii arţăgoşi. Şi totul cu un singur scop: un loc în grupele Cupei UEFA pentru a treia oară.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.