Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII - RAPID, Duminică, ora 17:00  GSP TV

Come-back Bergodi?

Articol de Cătălin Popescu   —  sâmbătă, 04 octombrie 2008

Italianul e favorit să preia Rapidul, la un an după ce a fost demis de giuleşteni





Giuleştenii caută soluţii pentru înlocuirea lui Jose Peseiro, iar cele mai mari şanse le are Cristiano Bergodi. Italianul a fost demis din Grant în urmă cu exact un an de zile, după ce a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, în dauna nemţilor de la Nurnberg, deşi în campionat era neînvins. Cum s-a ajuns la această soluţie? Fathi Taher a avut joi seara o întîlnire cu suporterii, care i-au cerut acţionarului să-l readucă pe Bergodi. Antrenorul peninsular nu ar spune nu, mai ales că de la plecarea din Giuleşti nu a antrenat nici o echipă.



Totuşi, la partida cu Pandurii, pe banca tehnică va sta Grigore Sichitiu. Interimarul Nicolae Manea şi-a intrat în pîine, conducînd antrenamentul de aseară, însă este suspendat după incidentul cu Mihai Stoica, de la meciul cu Unirea Urziceni.





"Încă nu ne-am decis dacă aducem antrenor nou acum sau mergem pe mîna interimatului pînă la iarnă. Pe lista noastră sînt şi români, şi străini"


Fathi Taher, acţionar Rapid






Pleacă Zotta?

Taher consideră că s-a greşit cînd s-au redactat contractele la Rapid: "Actele s-au făcut prost. Sînt diferenţe mari între sumele pe care le cîştigă jucătorii. Nu-i normal aşa ceva! Contractele nu reflectă corect valoarea jucătorilor. Cred că din această cauză e supărat şi Coman. Nu e exclus să dau afară pe cineva din conducere". Deşi nu i-a pronunţat numele, cel vizat este directorul general Constantin Zotta. (Greta Goran)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.