Naţionala feminină a României de tenis de masă, formată din Elizabeta Samara, Daniela Dodean şi Iulia Necula, s-a impus duminică în faţa selecţionatei Croaţiei, scor 3-1, şi s-a calificat în sferturile de finală al Campionatului European din Rusia, informează site-ul FR de Tenis de masă.
Rezultatele meciului România-Croaţia, scor 3-1, din cadrul Grupei C:
Eliazabeta Samara-Sandra Paovic 3-0 (11-5, 11-2, 11-9); Daniela Dodean-Tamara Boros 3-1 (11-8, 8-11, 11-9, 11-9); Iulia Necula-Andrea Bakula 0-3 (8-11, 6-11, 6-11); Elizabeta Samara-Tamara Boros 3-0 (14-12, 12-10, 13-11).
În celălalt meci al Grupei C, Germania a învins Serbia, scor 3-1.
Clasamentul final al Grupei C: 1. Croaţia 5 puncte (7-3), 2. ROMÂNIA 5 puncte (7-4), 3. Germania 5 puncte (6-5), 4. Serbia 3 puncte (1-9).
În sferturi s-au calificat România, Croaţia, Ungaria, Spania, Olanda, Cehia, Italia şi Austria.
În următorul meci, contând pentru locurile 1-8, România va întâlni Italia. Partida este programată luni, 6 octombrie.
Sursa: NewsIn
{{text}}