Mijlocaşul Florin Cernat a vorbit despre situaţia sa de la Dinamo Kiev: "Am fost trimis la echipa a doua pentru că s-a schimbat strategia clubului, iar eu sunt la final de contract, şi situaţia mea seamănă într-un fel cu cea a jucătorilor care sunt la final de contract în România, numai că aici îmi sunt respectate cu stricteţe drepturile financiare". De asemenea, Florin Cernat a apreciat că "într-o proporţie foarte mare, nu cred că mai am viitor la Dinamo Kiev, deja am opt sezoane aici şi simt nevoia de o schimbare, patronul Igor Surkis, cu care sunt în relaţii foarte bune, mi-a spus că dacă vreau pot pleca fără probleme".
Cernat a mai afirmat că datorită faptului că vrea să asigure un viitor cât mai bun familiei sale, nu se gândeşte să revină în Liga I, dar dacă ar face-o, ar alege să revină la Oţelul Galaţi, "echipa mea de suflet, acolo unde m-am lansat şi unde lumea mă susţine şi mă apreciază". Mai mult, mijlocaşul s-a arătat încântat şi de posibilitatea unei colaborări cu managerul general al echipei AFC Urziceni şi naşul său, Mihai Stoica: "Am fost inivitat de Mihai să urmăresc meciul lor cu Politehnica Iaşi, dar am fost foarte răcit şi nu am mai venit. Mi-ar plăcea să colaborez cu Mihai Stoica din postura de jucător al lui AFC Urziceni. Şi datorită lui, Unirea are rezultatele pe care le are, iar cu toate că mulţi l-au atacat şi l-au subestimat el rămâne un conducător foarte bun, care face treabă pe unde se duce, nu ca alţii".
Sursa: NewsIn
International • Stranieri • DINAMO KIEV
Florin Cernat: "Nu mai am viitor la Dinamo Kiev"
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 07 octombrie 2008
{{text}}