International   •   Preliminarii CM 2010   •   ROMÂNIA - FRANŢA, 11 OCTOMBRIE, ANTENA 1, 21:40

Victor Piţurcă: "Simt că-i batem!"

Articol de Alex Nicodim (foto), Ionuţ Petrişor, Viorel Tudorache   —  joi, 09 octombrie 2008

Victor Piţurcă s-a destăinuit colaboratorilor săi şi "tricolorilor": "Ascultaţi-mă pe mine, sîmbătă cîştigăm cu Franţa!"





Marţi seară, întreg staff-ul "naţionalei" şi jucătorii au mers să cineze la restaurantul Colonade, din Constanţa. Atmosfera a fost extrem de bună, chiar dacă unii dintre "tricolori" au strîmbat din nas la meniul din peşte oferit. S-a glumit, dar s-a vorbit şi serios despre partida de sîmbătă, de pe stadionul "Farul". La un moment dat, selecţionerul a început să vorbească pe un ton grav. "Să vă spun ceva. Eu simt că-i batem pe francezii ăştia! Nu sînt invincibili! Sîmbătă va fi ziua noastră", le-a spus optimist acesta apropiaţilor cu care se afla la masă. Apoi a strîns pumnul a victorie. Miraţi, cei de lîngă Piţurcă l-au privit surprins, neştiind de ce acesta vorbeşte de meci într-un moment de relaxare. "De ce vă uitaţi aşa la mine? O să vedeţi sîmbătă seară că am dreptate!", a continuat Piţurcă. ;)



Se gîndesc doar la victorie


"Tricolorii" sînt şi ei pe aceeaşi lungime cu tehnicianul "naţionalei". După revenirile liderilor Chivu şi Mutu şi ceilalţi fotbalişti sînt mult mai încrezători că România va cîştiga toate celei trei puncte sîmbătă. "E o atmosferă excelentă şi toţi sîntem mai hotărîţi ca oricînd să facem un meci mare, chiar dacă ştim că nu va fi deloc uşor. Putem să-i batem pe francezi!", au spus mai mulţi dintre jucători.





Vremea la ora meciului



Şi-ar dori să plouă

Selecţionerul este foarte interesat şi de cum va fi vremea la ora meciului cu Franţa. Deşi nu o recunoaşte direct, Piţurcă le-a spus apropiaţilor că şi-ar dori ca la ora meciului vremea să fie la fel ca la partida cu Olanda, cîştigată de ai noştri cu 1-0, de pe 13 octombrie 2007, din preliminariile Campionatului European, disputată tot la Constanţa. "Dacă vremea va fi la fel, va fi un avantaj pentru noi. Francezii nu s-ar simţi deloc bine pe ploaie şi pe un teren greu", s-a confesat selecţionerul colaboratorilor săi.





Atmosfera în lot. Distracţia continuă



La rugăminţile jucătorilor, Piţurcă a luat volanul în mîini



Atmosfera bună de la lot a continuat şi ieri dimineaţă. După micul dejun, Mutu şi compania au participat la o şedinţă foto pentru sponsorul Dacia. Jucătorii s-au distrat copios :D pe toată durat shooting-ului care s-a întins la 45 de minute. Dacă la început selecţionerul nu a intrat în grupul pentru poză, el a cedat la rugăminţile jucătorilor. "Hai, nea Piţi, treci la volan!", i-au strigat "tricolorii" antrenorului. Acesta a intrat pînă la urmă în jocul elevilor săi.



A urcat în maşină, moment în care jucătorii au început să balanseze maşina, spre amuzamentul general. Piţi a dat jos geamul din dreapta şi a scos capul pe geam. S-a interesat de preţul maşinilor şi de dotări. A zîmbit continuu şi chiar a acceptat ca şedinţa foto să dureze cu un sfert de oră mai mult decît fusese stabilit.

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.