Triplusaltistul Marian Oprea spune că, în proporţie de 90 la sută, se va opera la genunchiul stîng
De mai bine de doi ani, medicii i-au recomandat intervenţia chirurgicală pentru tendinita de care suferă la genunchi. Tratamentele n-au făcut decît să remedieze problema pe termen scurt, fără a oferi o soluţie radicală. Marian a amînat însă decizia pentru că voia să prindă Olimpiada de la Beijing. Şi-a încercat şansa acolo, a ieşit pe locul 5, iar acum e gata să se opereze.
"Nouăzeci la sută asta se va întîmpla", a explicat ieri atletul, vicecampion olimpic la Atena, în 2004. El trebuia să plece azi la Madrid, pentru un ultim set de investigaţii şi analize, dar călătoria s-a amînat pe săptămîna viitoare din cauza absenţei medicului care îl tratează. "S-ar putea ca intervenţia să nu-mi rezolve problema, dar, în mod cert, îmi va oferi cîţiva ani de sport fără dureri. Nu vreau să mai amîn", a adăugat Oprea.
Dacă operaţia va avea loc, el va lipsi cîteva luni din ţară. "Sper ca în aprilie să-mi reiau antrenamentele. Dacă nu se va putea atunci, o să-mi iau tot timpul necesar. Nu mai vreau să risc, nu voi forţa. Nu mă interesează anul competiţional 2009, scopul meu e să mă fac bine şi, atunci, cînd voi reveni, să fiu, pe cît posibil, sănătos", a încheiat Marian.
Sezonul viitor sînt programate Campionatele Mondiale în aer liber, la Berlin. În 2005, la Helsinki, Oprea a cucerit bronzul, :D iar în 2007, la Osaka, n-a participat, fiind accidentat.
17,28 metri a măsurat cea mai bună săritură a lui Marian Oprea din 2008. La JO, a reuşit cu 6 centimetri mai puţin
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}