Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Baiat rau

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 14 iunie 2007

"Ciinii" negociaza cu Nikola Mijailovici, de la Wisla Cracovia, exclus din lotul polonezilor pentru indisciplina



Febra transferurilor continua. Dupa ce i-au adus pe Zicu, Bratu si Nastase, dinamovistii s-au mai orientat catre un fotbalist. Este vorba de mijlocasul Wislei Cracovia, Nikola Mijailovici.



Sirbul de 25 de ani are o poveste interesanta. In octombrie anul trecut, Wisla a evoluat in Cupa UEFA contra englezilor de la Blackburn, iar Mijailovici l-a lovit cu capul in gura pe atacantul britanicilor, Benni McCarthy. Sirbul a primit atunci cinci etape de suspendare in cupele europene si a fost trimis la echipa a doua, iar acum polonezii doresc sa se desparta de fotbalist.



Mijailovici, care are 1,85 m si 75 de kg, poate evolua atit ca fundas central, cit si ca mijlocas defensiv. Oficialii "ciinilor" s-au inteles cu clubul polonez pentru transferul fotbalistului, insa negocierile cu jucatorul vor continua azi. Dinamovistii analizeaza serios achizitionarea lui Mijailovici, mai ales dupa ce au aflat de antecedentele disciplinare ale acestuia. Ros-albii il mai urmaresc si pe mijlocasul stinga Miroslav Radovici (Legia Varsovia), iar peruanul Miguel Villatta (Sporting Cristal) este asteptat sa soseasca in Romania zilele urmatoare.



"Dinamo stapineste transferurile"

Suplimentul saptaminal editat de cotidianul spaniol Marca prezinta in numarul sau de marti situatia la zi din fotbalul romanesc si constata ca Dinamo este cea mai activa echipa pe piata transferurilor (foto). "Acum, cind fotbalistii sint in vacanta, luptele se dau in birourile oficialilor, iar cei de la Dinamo s-au miscat foarte bine", se scrie, amintindindu-se si de razboiul declansat intre Rapid si Dinamo pentru Zicu si Bratu. (Mihai Nejneru)



Trei spre Ceahlaul

Dinamovistii transfera fotbalisti pe banda rulanta, dar se gindesc si sa se desparta de citiva jucatori, vizati fiind cei care nu au dat randament in sezonul recent incheiat. Oficialii Ceahlaului s-a orientat repede spre stefan cel Mare si i-au anuntat pe "ciini" ca vor sa-i imprumute pe Vojislav Vranjkovici si pe Silviu Balace. Nemtenii si-l doresc si pe atacantul Alexandru Baltoi, insa s-au lovit de un pret prea mare: 300.000 de dolari. (George Ionita)



Amicale la munte

Campionii vor participa la un patrulater la Brasov, inainte de a pleca in cantonamentul din Austria, in perioada 4-21 iulie. Pe 29 si 30 iunie, "ciinii" se vor deplasa la Brasov pentru un miniturneu disputat alaturi de Unirea Urziceni, Farul Constanta si Otelul Galati. Partidele se vor juca pe stadionul Forex. (Ionut Coman)



"Boateng nu e de vinzare"


Oficialii lui Beitar Ierusalim au infirmat varianta ca mijlocasul Derek Boateng sa paraseasca formatia israelita pentru doua milioane de euro. "Derek e un jucator foarte important pentru noi si nu dorim sa renuntam la el. Suma de doua milioane de euro este prea mica pentru valoarea sa. Ar putea pleca de la Beitar, dar numai pentru o oferta foarte consistenta", sustin oficialii lui Beitar. Ghanezul e pe lista lui Rednic inca din iarna. (Beno David)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.