Ajunşi tîrziu la hotelul Europa, francezii au luat cina, dar au şi avut o şedinţă înainte de culcare. Ieri au strîmbat din nas cînd au verificat gazonul
Cînd albaştrii au intrat vineri în hotel, la Europa, în Eforie Nord, 15 fani francezi îi aşteptau lîngă recepţie. Era aproape 22:30. Poze şi urale, însă Domenech şi jucătorii nu s-au oprit. I-au salutat zîmbind, dar s-au dus glonţ la restaurantul special pregătit pentru ei. Bucătarul lor, sosit cu o zi mai devreme, pregătise deja cina. Aveau de toate, inclusiv pizza! :O
Cu mîncarea la şedinţă
Aproape de ora 23:00, selecţionerul, bine dispus, i-a chemat în altă sală, lipită de restaurant. Urma o minişedinţă!;:) Da, chiar dacă era aşa tîrziu! Henry şi colegii lui s-au conformat, deşi nu prea aveau chef. Unii, ca fundaşul stînga Clichy, s-au dus cu farfuriile pline. Aveau să termine de mîncat sus, în camere.
Doamna Copos, o gazdă perfectă
După cîteva minute, hohote de rîs zgomotoase se apropiau. Erau Henry, Ribery, Sinama-Pongolle şi Boumsong. Băteau palma şi se amuzau. Bodyguardul le-a spus unde sînt camerele. Echipa a rezervat tot etajul 10. Era deja miezul nopţii. În drum spre lif, Malouda l-a întrebat ironic pe un suporter bine aşezat în fotoliu: "Obosiţi?". "Să fim noi, nu şi voi!", i-a răspuns acesta. După Malouda, Gallas, care era practic în excursie! Între timp a apărut şi familia Copos, care cinase la alt restaurant al hotelului. Doamna Copos s-a urcat chiar în liftul jucătorilor. Erau deja acolo Malouda şi Gallas, care l-au strigat pe Evra, rămas la poze. Cine i-a ţinut uşa fundaşului stînga de la Man. United? Cristiana Copos! :O
Manele de noapte
Francezii urmau să se trezească la 8:30-9:00. N-au dormit mai mult de opt ore. Afară, tîrziu, în noapte răsuna în toată staţiunea un recital live de manele de la nuntă. La ora 2:00 s-au oprit. Pe etajul francezilor, doar bodyguarzii mai patrulau. Jos, la restaurant, Noel Le Graet, unul dintre vicepreşedinţii federaţiei din Hexagon, încă mai stătea la o discuţie la un pahar cu alţi oficiali. :S
"Sare mingea doi metri"
Ieri, la 11:30, francezii au făcut cunoştinţă cu arena. Domenech se strîmba privind locul în care a ajuns. Gourcuff îi făcea semn lui Toulalan. Parcă zicea: "Sare mingea din terenul ăsta doi metri!". Apoi Domenech l-a luat la o discuţie pe Vieira. 8 minute! La o poartă, antrenorul goalkeeperilor, Bruno Martini, i-a mai arătat o dată lui Mandanda cum se iese pe centrări, ca să nu greşească. Între timp, doi muncitori trasau liniile. Cu sfoară şi var! "Turistul" Gallas era tot cu ochii după fete. I le arăta lui Ribery, care rîdea complice. şi autografe.
International • Preliminarii CM 2010 • ROMÂNIA - FRANŢA 2-2
După miezul nopţii
Articol de Theodor Jumătate — duminică, 12 octombrie 2008
{{text}}