Fotbal   •   Liga 1   •   VIOLAMANIA.RO

Revine Kara

Articol de Dana Surulescu   —  duminică, 12 octombrie 2008

Absent de la meciul cu FC Vaslui, scor 3-1 în etapa a 8-a, armeanul şi-a anunţat prezenţa în echipă la meciul cu CFR II Cluj



Poli a jucat fără Artiom Karamian în ultimele partide, mijlocaşul acuzînd dureri acute la spate. Ieri, jucătorul a anunţat că e pregătit să joace în Cupa României, marţi, cu CFR II Cluj.



"Eu mă antrenez, mă mai doare puţin dar sper ca pînă marţi să fiu bine", a declarat Artiom Karamian (29 de ani), care e convins că "feroviarii mici" vor pune destule probleme Timişoarei. "Am auzit că vor veni cinci-şase jucători de la prima echipă să joace contra noastră. Nu va fi uşor, dar e important că jucăm pe un teren foarte bun, unde a fost şi Chelsea, ;) sperăm să cîştigăm şi să mergem înainte", a completat mijlocaşul lui Poli, care n-a jucat din etapa a 8-a, 3-1 cu FC Vaslui.



De altfel, Timişoara ia în serios meciul, ţinta finală fiind cîştigarea trofeului. Ieri, antrenorul Dusan Uhrin a închis antrenamentul. "Pregătesc o tactică specială pentru acest meci. Nu ştiu dacă vor fi neapărat surprize, dar încerc să folosesc cîţiva jucători pe anumite posturi. E important pentru mine", a spus tehnicianul. Meciul se va juca de la ora 19, pe terenul din Gruia.



"Trebuie să ne batem pentru cîştigarea Cupei României. Este un trofeu accesibil pentru Poli. Iar în campionat, trebuie să ne primim punctele înapoi"

Artiom Karamian, mijlocaş Poli



Cadou surpriză

Antrenorul Dusan Uhrin a împlinit ieri 41 de ani, jucătorii i-au cîntat "la mulţi ani" în vestiar, iar unul dintre cadouri a fost special. Este vorba de un site, dusanuhrin.com, pe care tehnicianul l-a considerat "un cadou de 100 de ani, ca şi mine". :D Uhrin le-a făcut cinste jucătorilor, tot în vestiar, cu tort şi suc, dar a promis că-i va duce la restaurant după meciurile cu CFR II şi Farul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.