Pulhac s-a operat ieri în Belgia şi va rata tot sezonul din cauza unor complicaţii la ligamente
Clipe de coşmar pentru Cristi Pulhac. Plecat în Belgia pentru un consult amănunţit la clinica doctorului Martens, fotbalistul de 24 de ani a primit ieri dimineaţă o veste groaznică: va fi nevoit să stea pe tuşă tot restul sezonului 2008-2009! Antrenamentele uşoare le va începe în primăvara anului viitor, iar următorul meci îl va juca abia peste 9 luni!
"RMN-ul efectuat de Pulhac a relevat că este afectat şi ligamentul intern, nu doar cel colateral. E destul de grav şi nu trebuie să forţeze, altfel îşi periclitează cariera", a fost verdictul medicilor. Ieri după-amiază, în jurul orei 14:00, Cristi a fost urcat pe masa de operaţie, iar 45 de minute mai tîrziu doctorii îi asigurau pe dinamovişti că intervenţia chirurgicală a reuşit. "Accidentarea lui Pulhac este mai gravă decît am crezut iniţial. Va lipsi pînă la finalul campionatului. E un jucător de bază care ne va lipsi foarte mult, dar n-avem ce face, trebuie să găsim soluţii. Îmi pare foarte rău pentru el, trece prin momente dificile", a zis Mircea Rednic.
Chiar dacă îşi luase cu el doar un bagaj de mînă, Pulhac va fi nevoit să stea săptămîni bune în Belgia pentru a se reface în urma operaţiei şi pentru a urma un program special de recuperare. :S
Zicu e OK
Ianis Zicu, care a făcut şi el deplasarea în Belgia pentru un control în urma operaţiei suferite în mai la Stuttgart, a răsuflat uşurat. Medicii i-au transmis că recuperarea decurge normal şi că va putea reintra pe teren din retur, însă nu va trebui să mai forţeze, cum a făcut-o în sezonul trecut. Mijlocaşul de 25 de ani va mai rămîne cîteva zile în Belgia, pentru a-i fi alături lui Pulhac după operaţie.
Fotbal • Liga 1 • DINAMO
Pulhac joacă iar peste 9 luni!
Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu — marți, 14 octombrie 2008
{{text}}