Formaţia feminină de handbal Rulmentul Urban Braşov va întâlni în turul 3 al Cupei EHF gruparea olandeză VOC Amsterdam, în timp ce HCM Baia Mare va juca împotriva echipei turce Milli Piyango SK, conform tragerii la sorţi ce a avut loc, marţi, la Viena.
Rulmentul Urban Braşov a ajuns în turul 3 al Cupei EHF după ce a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor. Elvele lui Herbert Muller vor juca meciul tur pe 1/2 noiembrie în deplasare, în timp ce returul este programat o săptămână mai târziu la Braşov, 8/9 noimebrie.
HCM Baia Mare a eliminat în turul 2 al Cupei EHF formaţia HC Dunărea Brăila. În turul 3, handbalistele antrenate de Ioan Băban vor disputa meciul tur pe teren propriu, 1/2 noiembrie, returul fiind în Turcia la 8/9 noiembrie.
Sursa: NewsIn
{{text}}