International   •   Preliminarii CM 2010   •   DOMENECH A SCĂPAT DE ULTIMUL COMPLOT

Confirmat

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 16 octombrie 2008

Preşedintele Ligii n-a reuşit să-i influenţeze pe membrii Consiliului Federal, care i-au oferit selecţionerului 19 voturi din 20



Ieri, la o zi după 3-1 în amicalul cu Tunisia, Domenech a fost confirmat. Rămîne selecţionerul Franţei pînă la sfîrşitul contractului, în 2010. Consiliul Federal, împărţit în prieteni şi duşmani ai tehnicianului în urmă cu o lună, l-a votat aproape în unanimitate. 19 pro şi o singură abţinere! Ca pe 3 iulie. "Pisica Domenech are 9 vieţi", ;) a titrat Le Figaro.



"Am supravieţuit"

"La Constanţa s-a întîmplat un miracol şi ar fi fost criminal să rupem legătura dintre antrenor şi jucători acum, cînd maşina s-a lansat", a declarat preşedintele Escalettes. "Gerard Houllier îmi spunea sîmbătă că marile echipe se nasc într-un climat de adversitate. Noi am supravieţuit unei campanii de presă nemaivăzute, accidentărilor succesive şi unui debut de meci catastrofal. Revolta băieţilor şi cuvintele selecţionerului au fost decisive".



A vrut să-l termine

Domenech a scăpat şi de un ultim complot, după ce fusese salvat la cel iniţiat de directorul tehnic Houllier. Inamicul Frederic Thiriez, preşedintele LFP şi vicepreşedintele federaţiei, "s-a înfuriat la golul de 2-2 al lui Gourcuff din România, :O ca şi cum planurile i-ar fi fost răsturnate", a dezvăluit L'Equipe. Sîmbătă noapte, el a încercat să-i convingă şi pe alţi membri ai Consiliului că Deschamps e mai bun. Toţi i-au fost împotrivă. Şi, obligat, a admis: "Nu era clipa unui şoc. Oricare ar fi criticile, trebuie să vedem interesul «naţionalei»".



A evitat ghilotina

De patru ori a scăpat de ghilotină Domenech. Pe 7 septembrie 2005, înaintea meciului cu Irlanda de la Dublin, se afla într-un moment critic. Dar a învins, cu 1-0 (gol Henry), şi s-a calificat la Mondial după o campanie modestă, cu trei de 0-0 acasă în faţa Elveţiei, Israelului şi Irlandei. Apoi, pe 17 octombrie 2007, Franţa a bătut Lituania la Nantes (2-0), dificil, cu o "dublă" a lui Henry în final, şi Domenech a ajuns la Euro. A mai scăpat o dată de lamă. După Euro a fost Consiliul Federal din 3 iulie, care l-a reconfirmat neaşteptat. Şi acum, în urma egalului de la Constanţa, salvarea.



"Opriţi meciurile!"

Marţi, la St. Denis, a fost nebunie. Din cei 74.564 de spectatori, cel puţin jumătate erau de origine tunisiană. Au fluierat imnul Franţei şi i-au huiduit permanent pe "cocoşi" şi pe Domenech, declanşînd oprobriul general. Ieri, preşedintele ţării, Nicolas Sarkozy, a convocat o şedinţă de urgenţă. "De acum, dacă imnul va mai fi fluierat, meciurile vor fi oprite", a dezvăluit Roselyne Bachelot, ministrul sportului, o hotărîre care îl mulţumeşte pe premierul Francois Fillon. La rîndul său, secretarul de stat Bernard Laporte a cerut să nu se mai joace pe Stade de France contra echipelor maghrebiene, aceeaşi situaţie fiind şi cu Algeria (2001), şi cu Maroc (2007).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.