Rapidiştii s-au hotărît: îl demit pe Peseiro şi-i plătesc clauza de reziliere, dacă echipa nu trece duminică de Gaz Metan
Confirmarea în funcţie ori un premiu de 500.000 de euro! Acestea sînt variantele pe care Jose Peseiro le are la dispoziţie înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaş, de duminică seara. Victoria l-ar păstra pe portughez pe banca Grantului, în vreme ce un nou rezultat negativ, al optulea consecutiv, i-ar aduce demiterea. Nu suspendarea, ca prima dată! Asta pentru că şefii din Giuleşti sînt dispuşi acum să-i achite clauza de reziliere, 500.000 de euro, ca să încheie definitiv colaborarea cu el.
Nu vrea să audă de demisie
Cum au ajuns la concluzia asta? Oficialii au discutat cu Peseiro la Pro Rapid, la începutul săptămînii, şi au încercat să-i explice că un nou eşec e inacceptabil: "Situaţia e şi-aşa proastă, dar riscăm să ajungem la retrogradare dacă ne bate şi Gaz Metan acasă. Îţi dai demisia dacă nu cîştigi!". Ibericul nu a fost de acord: "Am încredere în echipa mea, ştiu că există un potenţial uriaş şi că vom creşte, deci vreau să îmi continuu munca!".
Panathinaikos i-a dat 300.000!
Jose Peseiro a trăit şi în Grecia aceeaşi situaţie ca la Rapid. Panathinaikos a vrut să-l dea afară, dar s-a lovit de refuzul său de a părăsi echipa. Cum s-au despărţit? Verzii i-au plătit pînă la urmă 300.000 de euro, clauza de reziliere a contractului. Echipa terminase campionatul pe locul 3, după Olympiakos şi AEK, :O dar cîştigase la play-off dreptul de a participa în Liga Campionilor.
L-au iertat pe Boya
Comisia de Disciplină a anulat ieri cartonaşul roşu primit de Pierre Boya în meciul Pandurii-Rapid (2-0). "Au rîs toţi din sală cînd au văzut faza pentru care am fost eliminat", a povestit camerunezul. Deşi a primit astfel dreptul de a evolua astăzi, Boya va fi, foarte probabil, menajat pentru meciul cu Gaz Metan, din campionat.
"Nu schimb nimic!"
Jose Peseiro nu schimbă sistemul, deşi fanii îi ceruseră săptămîna trecută să joace cu două vîrfuri: "Acum avem nevoie de stabilitate. Dacă vom cîştiga două-trei meciuri la rînd, atunci ne putem gîndi în linişte la o eventuală modificare". Ironizat de Mourinho, care spusese despre el că e "domnul Aproape. Aproape campion, aproape să facă performanţă", Peseiro a răspuns: "Eu n-am luat 20 de milioane de euro despăgubiri de la Chelsea, precum Mourinho!".
Fotbal • Liga 1 • RAPID - GAZ METAN, 19 OCTOMBRIE, ORA 19:00, GSPTV
"Baţi sau pleci!"
Articol de Remus Răureanu — joi, 16 octombrie 2008
{{text}}