Agonie, extaz, agonie

Galezul Ryan Day şi englezul Ali Carter s-au întâlnit în semifinalele Grand Prix-ului din Glasgow...



Prolog

Ali Carter pare a fi un jucător mai popular decât Ryan Day. O fi datorită chipului său ingenuu de adolescent, sau poate doar pentru că Day are deseori privirea unui om cu care nu ai vrea să te întâlneşti noaptea pe o stradă pustie. Sau...poate că Ali este îndrăgit pentru că a ajuns într-o finală la Cruciable, când nimeni nu a crezut în el. Ronnie O'Sullivan nu i-a dat însă acolo nici o şansă "Căpitanului". Tot la Sheffield, Carter a reuşit şi primul break de 147 al carierei, bucuria sa molipsitoare câştigându-i atunci o mulţime de fani. Cum frumoşii învinşi provoacă deseori sentimente mai puternice decât puternicii învingători, Carter a devenit un favorit al tribunelor, care l-au susţinut şi împotriva lui Ryan Day.



Day este un jucător pragmatic, rece, nu tocmai spectaculos, deseori eficient, iar în unele ocazii de-a dreptul neiertător. Nu se manifestă pestriţ când greşeşte, dar nici nu are charisma altor colegi de circuit. El este doar un jucător profesionist de snooker, cu un mic accent pe cuvântul "profesionist". Neţinând cont de simpatii, Day şi-a pavat drumul spre calificarea într-o finală surprinzătoare, profitând poate chiar de încrederea prea mare pe care adversarul său o avea în forţele proprii.



Primul capitol al meciului

După ce Carter a câştigat primul joc cu 1-0 graţie unui break de peste 100 de punte, Day a replicat tăios: 14 roşii + 14 negre, aproape de breakul maxim şi de închiderea mesei, dar bila galbenă este ratată. Totuşi, 1-1 şi echilibru maxim în joc. A urmat un frame 3 muncitoresc, adjudecat de acelaşi sârguincios Ryan Day, cel care nu i-a permis unui alt alintat al tribunelor, Mark Selby, să ajungă în semi-finala de la Glasgow.



Day greşeşte însă în jocul 4 şi se face 2-2, după care urmează şocul pentru Carter...



Al doilea capitol al meciului

Galezul Day porneşte la atac. Lansează un blitzkrieg pe masa de snooker, având ca unică armă doar tacul mânuit cu atâta pricepere. Reuşeşte saă facă 3-2, apoi 4-2, şi evoluţia sa magnifică este încununată cu un 5-2 şi un break de 115 puncte în jocul 7. Carter părea ţintuit în scaun, neputând să creada că "Dinamita" este pe punctul de a-l trimite acasă. Un singur joc îl mai despărţea pe Ray de finală.



Al treilea capitol al meciului

Carter vede cum se apropie cu paşi repezi de prăpastia eliminării şi hotărăşte să nu se predea. Începe jocul 8, iar după câteva minute în care cei doi execută lovituri de siguranţă foarte bune, Carter reuşeşte un snooker bun la bila galbenă. Day comite fault şi totodata arăta că nu este invincibil. Ali revine la masă şi nu-i mai lasă nici o şansă adversarului său, ducând scorul la 3-5.



Urmează frame-ul 9, iar Carter porneşte decis. El pare a avea o masă accesibilă, dar are ghinion şi intra singur în snooker. :S Rezolvă situaţia, dar îi ofera practic lui Day victoria în acest joc. Cu toate acestea, Ryan greşeşte, un carambol nefericit stricându-i lovitura poziţională la bila neagră. Este clar pentru toata lumea că acesta se grăbeşte, atacă hazardat şi îşi strică toate procentajele excepţionale reuşite până atunci. Meciul începe să-i pară o formalitate. Ratarea sa este urmată de un periplu al lui Carter la masă, acesta reuşind un break sec de 89 de puncte. 116 - 9 şi scorul devine 4-5.



Day are lovitura de deschidere in jocul cu numarul 10, iar o bilă roşie se desprinde discret din mănunchi. Adversarul său încearcă o lovitură de siguranţă, dar ce noroc!, bila roşie desprinsă din manunchi este catapultată în buzunarul superior stâng după un carambol neaşteptat. Breakul începe să ia proporţii, iar Carter se opreşte doar la 117! Se face 5-5, Day simte că este aproape de a scăpa victoria din mână, iar Alistair devine principalul favorit la a-l întâlni pe Higgins în finală. Ce meci!



Epilog

Ultimul frame s-a jucat într-o tensiune amplificată de apropierea sfârşitului, cei doi jucători oferind de-a lungul celor câteva ore scurse din meci un snooker spectaculos şi pe alocuri dramatic. Îşi strâng mâna, iar jocul poate începe. Day se grăbeşte inexplicabil, ratează o lovitură de distanţă, dar sparge şi mănunchiul de bile roşii. Îi lasă o poziţie excelentă lui Carter, dar acesta parcă se pierde în faţa unei şanse atât de mari. Breakul său se opreşte la borna 20, după ce bila albă a fost scăpată de sub control. Urmează o lovitură de siguranţă foarte bună şi Day este din nou în dificultate.



Ryan execută slab, comite fault, iar Carter începe să prindă din ce în ce mai multă încredere. Inevitabil, în mintea lui s-au implementat patru cuvinte repetate obsesiv în subconştient: "Voi juca cu Higgins!". Ali ratează însă o lovitură grea, iar Day revine în joc. Introduce o bilă roşie şi îl pune pe Carter într-o situaţie delicată, cu un snooker la bila maro.

Englezul rezolvă perfect acel snooker, iar Day reîntoarce bila albă în jumătatea inferioară. Carter vede o bilă roşie cu şanse de maxim 30% de reuşită, dar nimic nu-l poate opri să atace după o asemenea revenire. Carter se comportă exact ca un copil care găseşte un borcan plin cu bomboane şi vrea să le mănânce pe toate deodată, ştiind că este singur acasă. Se simte în mână şi nu vrea să mai lungeasca jocul cu lovituri de siguranţă bine analizate. Atacă Ali la buzunarul superior drept, dar lovitura sa de distanţă este ratată!



Day face atunci 24-5 cu o execuţie bună la buzunarul galben, spărgând şi grupul compact de bile roşii. Astfel, se pregăteşte din nou pentru un break bun, însă stupoare: el trimite o bilă de un punct în buzunarul de mijloc, însă bila albă se scurge agonizant în buzunarul superior drept. Ghionion curat, fault de 4 puncte. Dar ghinionul s-a aşezat la masă şi nu dă semne că ar vrea să plece prea curând :) .



La scorul de 38-25 pentru Day, Carter trimite bila neagră (aflată pe punctul său) în buzunarul galben, dupa un carambol incredibil cu o bilă roşie! Se face 43-28, iar meciul nu-i mai poate scăpa din mână lui Ryan Day. Degeaba mai revine Carter la masă, el are nevoie de un snooker, apoi de două, şi finala este încheiată. Day se bucura discret şi ştie că a scăpat ca prin urechile acului de o înfrângere şocantă. El mai ştie însă că dacă îşi va păstra aceeaşi tărie psihologică, Higgins va avea un ultim act infernal duminică dupăamiază (John Higgins a trecut în semifinale cu 6-4 de Judd Trump, marea surpriză a competiţiei).



Declaraţii



Ryan Day: "Amândoi am jucat foarte bine, dar eu i-am permis lui Ali să revină în joc la 5-2, când m-am relaxat inexplicabil. Apoi, nu mi-a mai rămas decât să sper la o ultimă şansă pentru victorie. Deşi n-am simţit totuşi că am greşit prea des, la 5-5 eram conştient că pot pierde partida".



Ali Carter: "S-ar putea să câştig un turneu într-o bună zi, căci mă apropii de acest obiectiv din ce în ce mai des. A fost un meci frumos, iar eu consider evoluţia mea de la Glasgow ca fiind bună. Am avut câteva şanse mari în ultimul joc, dar poate că am riscat de prea multe ori nişte lovituri grele. Oricum, abia aştept competiţia următoare!" a încheiat acesta cu zâmbetul pe buze.