Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL DE LA ZURICH

Venus Williams a câştigat turneul de la Zurich

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 19 octombrie 2008

Americanca Venus Williams, cap de serie numărul 3, s-a impus duminică în faţa italiencei Flavia Pennetta, scor 7-6, 6-2, în cadrul finalei turneului de la Zurich dotat cu premii de 600.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Italianca a trecut în turul 2 de Jelena Jankovic, cap de serie numărul 1, în timp ce Venus Williams a învins-o în semifinale pe Ana Ivanovic, cap de serie numărul 2.

Acesta este cel de-al 38-lea titlu WTA cucerit de americancă. Venus Williams mai are trecut în palmares şapte titluri de Mare şlem.

Pentru victoria sa, Venus Williams a încasat un cec în valoare de 95.500 de dolari şi 275 de puncte WTA, în timp ce Pennetta a luat pentru prezenţa în ultimul act al competiţiei un cec de 51.000 de dolari şi 190 de puncte WTA.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.