Fotbal   •   Liga 2   •   INTERVIU CU DĂNUŢ OPREA

Artizanul schimbării

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 20 octombrie 2008

Tehnicianul Dunării Galaţi, Dănuţ Oprea, povesteşte cum a schimbat faţa unei echipe care se afundase în noroiul Ligii a III-a





În ciuda înfrîngerii de ieri, Dunărea Galaţi rămîne echipa-surpriză din acest campionat. Calificată în optimile Cupei şi cu un parcurs aproape impecabil în Seria I, Dunărea îşi clădeşte succesul în jurul unui singur om: Dănuţ Oprea. Deşi nu e la fel de spectaculos ca Dan Petrescu pe bancă sau la fel de elegant precum Lucescu jr., Oprea îşi urmează propriile principii, clădind la Galaţi o echipă în adevăratul sens al cuvîntului.



- Domnule Oprea, cum aţi ajuns din Liga a III-a pe poziţia a doua în eşalonul secund?

- La noi situaţia a fost incertă pînă în ultimul minut, începînd cu lotul şi terminînd cu divizia în care urma să jucăm. Ţin minte că am băgat jucătorii în cantonament miercuri, ştiam că avem meci vineri, cu Laminorul Roman, în Liga a III-a, iar joi am aflat că jucăm sîmbătă, cu Progresul, în Liga a II-a. :D



- Credeaţi în acel moment că lotul Dunării va face faţă în Liga a II-a?

- Ah, păi lotul l-am definitivat prin etapa a treia, cînd am jucat cu Ceahlăul. Ştiu că am început pregătirile de vară cu vreo 15 jucători. Aveam cîţiva fotbalişti care veneau la noi doar dacă jucam în Liga a II-a. A trebuit să ne adaptăm din mers.



- Şi totuşi, cum vă explicaţi ascensiunea echipei într-un timp atît de scurt?

- Nu e nici un secret! Faptul că am reuşit să strîng echipa în jurul meu şi munca incredibilă care s-a depus aici în ultima vreme. Eu mă port cu elevii mei la fel cum mă port cu fiul meu. Cînd ai un copil nu poţi să-l ţii numai în braţe, îl mai şi cerţi cînd greşeşte. ;)



- V-a fost greu să vă impuneţi în faţa jucătorilor, avînd în vedere că sînteţi la prima experienţa ca "principal"?

- Gîndeşte-te că am elevi care sezoanele trecute mi-au fost colegi. Unii jucători imi zic domn' profesor, alţii Oprică sau Dan, dar asta nu contează. Respectul mi-l arată pe teren, la antrenamente şi în meciuri.



- Ce urmează pentru Dunărea?

- Următorul meci, desigur! E prea devreme să ne facem planuri, sîntem într-o poziţie favorabilă, dar e prematur să vorbim despre alte lucruri.





"Cred că am tras cartea cîştigătoare cu Dănuţ Oprea şi sper să nu fie doar o situaţie de moment"

Auraş Braşoveanu, preşedinte Dunărea Galaţi



"Cea mai mare calitate a unui antrenor e să lucreze cu oamenii pe care îi are în lot! Degeaba vrei să faci antrenamente gen Capello, dacă tu eşti Dunărea Galaţi"

Dănuţ Oprea, antrenor Dunărea Galaţi



28 de puncte au adunat gălăţenii sezonul trecut, cînd au terminat pe locul 17



21 de puncte a strîns Dunărea în primele 10 meciuri din acest campionat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.