Fotbal   •   Liga 1   •   U CRAIOVA - PANDURII 2-0

Dispari în 60 de secunde

Articol de Marian Lazăr   —  luni, 20 octombrie 2008

Costea şi Baird au adus o victorie liniştită pentru Craiova, marcînd de două ori în decurs de numai un minut





Relaţia între olteni şi gorjeni nu mai e demult doar lapte şi miere. Cel puţin la fotbal. Cu gîndul să iasă din zona periculoasă a clasamentului, oaspeţii au început prudent partida. Dar nici n-a apucat Sorin Cîrţu să-şi instaleze autobaza că a şi primit două lovituri în plin. :S



Florin Costea (11) a dat startul, marcînd cu un şut de la 16 metri, după ce a întors doi fundaşi adverşi la marginea careului. Nu s-au dezmeticit gorjenii că Baird, 60 de secunde mai tîrziu, l-a învins pe Stanca după un fault în atac! :O Cîrţu a forţat apoi: Ilie Iordache la schimb cu Păcurar. Cel care i-a dat emoţii lui Napoli a fost Nalaţi (35), acesta expediind o torpilă de la 30 de metri în transversală. A doua ocazie mare a Pandurilor a apărut abia în ultimul minut de joc, cînd Florin Stîngă a trimis uluitor, din 3 metri, peste poartă!



Erorile lui Deaconu

"Centralul" Alexandru Deaconu a avut două greşeli grave în partida de ieri, de la Craiova. Prima dată, în minutul 5, cînd Florin Costea a fost secerat clar în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. Apoi, la golul lui Baird, din minutul 12, cînd australianul a furat mingea, cu capul, din mîinile lui Răzvan Stanca. Deaconu a validat golul, chiar dacă portarul Pandurilor prinsese balonul cu ambele braţe.





5 partide oficiale fără înfrîngere a reuşit Universitatea Craiova din 13 septembrie 2008, atunci cînd a înregistrat ultimul eşec, cu Poli Timişoara (1-3)



"Îl felicit pe Mititelu pentru ce a făcut la Craiova, sînt aici tineri de mare valoare. Dau în scris că Găman va juca la echipa naţională în următorii zece ani"

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF





MEDIA




Turcu la Tribuna Zero

Acţionarul dinamovist Vasile Turcu este invitatul lui Ovidiu Ioaniţoaia în această seară, la Tribuna Zero. Emisiunea transmisă de EuropaFM va începe de la ora 22:30. Pentru a-i adresa întrebări lui Vasile Turcu, ascultătorii pot suna la numărul de telefon 021.599.35.99.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.