Au revenit Simao şi Mihuţ, se pregătesc Paşcovici şi Hidişan. UTA anunţă că va fi imbatabilă
UTA nu a trecut de Unirea Alba Iulia, scor 0-0 în derby-ul etapei, însă Aradul începe să-şi recupereze piesele grele şi e gata de asaltul la prima poziţie.
Sîmbătă seara, UTA l-a avut în teren, pentru 30 de minute, pe portughezul Bruno Simao (25 de ani). Acesta a jucat ultima dată pentru "Bătrîna Doamnă" în luna mai, cu Dinamo, scor 1-3. Pentru UTA, Bălţoi a marcat atunci, tocmai din pasa lui Simao. "A intrat bine în joc. L-am utilizat atît cît poate să joace el în acest moment. Are o capacitate de 30 de minute", a spus despre Simao antrenorul Ionuţ Chirilă.
A revenit şi ex-dinamovistul Mihuţ, care a jucat 10 minute. "Este după o leziune fibrilară şi a jucat bine. Mă bucur că revine artileria grea. Încetul cu încetul, îşi revine şi Hidişan, iar în retur vom fi foarte puternici", a adăugat Chirilă, care poate conta şi pe Cosmin Paşcovici, refăcut după operaţia la genunchi.
"A fost un punct cîştigat în bătălia pentru promovare. Cu o echipă ca Unirea Alba Iulia nu poţi să-ţi creezi mai mult de patru, cinci ocazii"
Ionuţ Chirilă, antrenor UTA
"UTA va fi una dintre echipele care va promova la final, pentru că are un lot valoros şi bine reprezentat numeric"
Aurel Şunda, antrenor Unirea
Contre Şunda - Chirilă
Duelul antrenorilor, cîştigat în teren de Şunda, a continuat la conferinţa de presă. Deşi protocolul prevede ca tehnicianul oaspeţilor să vorbească primul, Chirilă a luat cuvîntul, iar Şunda a părăsit sala! S-a întors, motivînd: "Din respect pentru presă şi pentru că am pierdut autocarul!". Apoi, către Chirilă: "Sînteţi singurul antrenor din ţară care vorbeşte înaintea oaspeţilor". Arădeanul a replicat abrupt: "V-au chemat prea tîrziu. De ce sînteţi supărat? Aţi scos un punct aici, viaţa e frumoasă!". (Dan Henegar)
Poliţe de plătit
UTA e pregătită de meciul cu Jiul, din etapa următoare, care se anunţă extrem de încins. Chirilă a antrenat la Petroşani în urmă cu trei ani, avînd o relaţie tensionată cu finanţatorul Alin Simota. Cei doi s-au întîlnit recent, la Lupeni. "Aveţi echipă slabă!", i-a spus Simota lui Chirilă. "Nu-i nimic. Vă batem la Petroşani, unde vor fi cîteva mii de arădeni în tribună", a replicat Chirilă. "Mergem acolo să batem. Am şi nişte poliţe de plătit", a încheiat managerul.
Fotbal • Liga 2 • UTA ARAD - UNIREA ALBA IULIA 0-0
Artilerie grea
Articol de Radu Romanescu — luni, 20 octombrie 2008
{{text}}