Inedit

Benzema pentru 50% din Steaua

Articol de Răzvan Rotaru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Jean Michel Aulas i-a transmis lui Becali că e gata să-l cedeze pe Benzema pentru jumătate din Steaua, sugestie care l-a iritat la culme pe finanţatorul roş-albaştrilor


Propunere inedită lansată ieri de oficialii francezi, la dineul oficial. Preşedintele lui Lyon, Jean Michel Aulas, i-a propus lui Gigi Becali, în glumă, tranzacţia anului: Benzema pentru 50% din acţiunile clubului din Ghencea!

"Aulas a auzit că mă plîng de atacanţi şi mi-a spus că mi-l dă pe Benzema dacă îi cedez jumătate din club. I-am explicat că Steaua valorează 150 de milioane de euro, moment în care mi-a spus că el vrea 75 de milioane pentru Benzema. M-a deranjat aroganţa asta. Rîdeam forţat, ca să fiu diplomat, dar mi-am zis: ", a dezvăluit patronul roş-albaştrilor la sport.ro.

Şirul ironiilor a continuat, iar preşedintele campioanei Franţei a adus în discuţie posibilităţile financiare ale celor două echipe. "A făcut glume cu mine, că are buget de zeci de milioane de euro, mă întreba cîte locuri am pe stadion, asta e înjosire, sînt vorbe spuse la mişto. I-am zis: «Stai să crească şi «cîrlanii» mei de la juniori şi vedem apoi dacă mai sînteţi tari în gură!>. Normal, el e tare, ia 40 de milioane numai din drepturile de televizare, în timp ce eu primesc doar trei. Dar mai vorbim peste 5-6 ani", a tunat Becali.


"Nici o acţiune a Stelei nu va fi dată nimănui, niciodată. Va rămîne mereu moştenire familiei Becali"
Gigi Becali, finanţator Steaua

"I-am zis lui Giovanni: . Ce-aş mai vrea să-l văd că pleacă plîngînd din Ghencea"
Gigi Becali, finanţator Steaua


200 de milioane de euro e bugetul anual al lui Olympique, comparativ cu 25 de milioane cît are Steaua

41.044 de locuri are Stade Gerland din Lyon, faţă de 28.000 cît are arena din Ghencea

L-a propus şi pe Fred
Preşedintele lui Lyon, Jean Michel Aulas, i l-a propus lui Gigi Becali şi pe atacantul brazilian Fred (25 ani), de data aceasta fără să glumească. "Mi-a zis Aulas că mi-l dă pe Fred, pentru că nu vrea să semneze cu ei prelungirea contractului. Problema e că nu pot să-i asigur eu un salariu aşa de mare. La Lyon are deja patru milioane de euro, iar ca sa vină în Ghencea probabil că va cere cinci milioane pe an", a explicat finanţatorul roş-albaştrilor.

Ţuică şi sărmăluţe pentru Aulas
Înainte de dineul oficial, Jean Michel Aulas s-a întîlnit cu Gigi Becali la reşedinţa acestuia, din Aleea Alexandru. "Preşedintele lui Lyon a trecut pe la palat, unde a stat aproape o oră. A servit cîrnăciori, ficăţei, sărmăluţe, vin şi ţuică. Atmosfera a fost destinsă, deşi lui Aulas nu prea îi convenea că Steaua a crescut mult ca valoare în ultimii ani", a dezvăluit preşedintele roş-albaştrilor, Valeriu Argăseală.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.