"Naţionala" lui Aihan Omer atacă preliminariile CE 2010
"Naţionala" masculină a României începe pe 30 octombrie partidele din preliminariile Campionatului European din 2010. Într-o grupă de foc, :O alături de Muntenegru, Polonia, Suedia şi Turcia, "tricolorii" vor disputa primul joc împotriva "otomanilor", adversarul cel mai la îndemînă. Pînă atunci însă, antrenorul Aihan Omer a vrut să-şi mai testeze jucătorii în două meciuri amicale contra Algeriei, echipă calificată la CM din 2009.
"Sînt jocuri foarte importante, o să omogenizăm echipa şi să atacăm optimişti grupa de calificare", a declarat Omer, care a convocat un lot numeros de 25 de handbalişti. "După meciurile cu Algeria voi păstra doar 14, dar de la meci la meci se pot face schimbări", a adăugat tehnicianul. El nu se va putea baza însă în întîlnirile de vineri şi duminică, de la Buzău, contra Algeriei, pe jucătorii din străinătate: Petrea, Ghionea, Jurcă şi Cozma. "Ei vin doar luni, pentru că au meciuri la echipele de club", a notat Omer.
Sporturi • Handbal • CE 2010
Pregătiri cu Algeria
Articol de Marian Ursescu — joi, 23 octombrie 2008
{{text}}