RECUPERARE
Pitbull, tratament special
Accidentat grav în partida cu Gaz Metan (4-2), Claudio Mejolaro se află în Portugalia, iar azi va începe un tratament special, la care a apelat în urmă cu o lună de zile şi Joao Paulo Andrade. ;) Care e procedura? Fotbalistul intră într-o cameră specială, închisă ermetic, unde face o cură cu un amestec de oxigen şi nitrogen, eliberat de un climatizator. Procedeul, folosit ca metodă de recuperare, creşte numărul globulelor roşii din sînge cu 23 la sută, ceea ce duce la o vindecare mai rapidă a ţesutului muscular.
PACHET
Un bilet pentru două derby-uri
Conducerea celor de la U Craiova a ales un sistem special de vînzare a biletelor la derby-urile de peste trei săptămîni, cu Rapid (etapa a 15-a), respectiv Steaua (etapa a 16-a), care se vor disputa pe arena "Ion Oblemenco". Oficialii olteni vor tipări bilete valabile pentru ambele meciuri. Acestea vor costa 30 lei la peluze şi tribuna a II-a, 35 lei la tribuna I şi 40 lei la tribuna 0. Chiar dacă vor dori să asiste doar la unul dintre cele două meciuri, fanii vor trebui să plătească aceleaşi preţuri. :O (Alexandru Răducanu)
Ultimele noutăţi pe scurt:
- Suporterii au luat foc pe rapidisti.ro după ce Taher a anunţat că nu mai bagă bani. Fanii intenţionează să protesteze cu o coregrafie specială la meciul cu CS Otopeni, care se va disputa luni, de la ora 17:00.
- Finanţatorul lui Poli Timişoara, Marian Iancu, spune că o eventuală venire a sa în Giuleşti este imposibilă: "Eu am acţiuni şi funcţii importante în conducere la Timişoara. Nu am cum să vin la Rapid şi oricum nu m-a contactat nimeni de acolo să-mi propună".
- Fotbaliştii care au acuzat probleme medicale înaintea partidei cu Gaz Metan, Maftei, Perjă, Julio Cesar şi Joao Paulo Pinto, au reintrat în programul normal de pregătire.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}