Liga Campionilor

Renăscut

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fiorentina a pierdut la Munchen, dar "tricolorul" s-a remarcat. Dacă ar fi şi înscris, ar fi fost aproape perfect


"N-a mai avut cotul protejat şi nici bandaj la genunchi". Aceasta a fost prima observaţie a cotidianului La Nazione, care l-a redescoperit pe adevăratul Mutu. "A fost protagonistul unui număr extraordinar în minutul 20, cînd a depăşit dintr-o fentă doi adversari, iar şutul-centrare a trecut milimetric de fruntea lui Gilardino. I-a ridicat în picioare pe suporterii Fiorentinei", a comentat jurnalul toscan.

O altă remarcă: "dorinţa extraordinară". Încă una: "Românul a fost primul care şi-a instigat coechipierii cînd erau conduşi". În fine, "a fost extrem de concentrat".

La Nazione n-a scăpat însă nici faptul că "momentele dificile au apărut atunci cînd Mutu a fost lovit, simţindu-se o oarecare teamă la tacklingul lui Oddo".

Şi un punct negativ. În repriza secundă, a avut o ocazie mare de gol. Bine demarcat, a ajuns într-o poziţie ideală la centrarea lui Kuzmanovici. Ideea finalizării excelentă, "dai de unde vine mingea", dar execuţia cu capul eşuată. Mingea a trecut pe lîngă bară! Oricum, a încheiat La Nazione, "Mutu trăieşte". ;)


"Mutu trăieşte. Aceasta chiar e o ştire bună. Singura după călătoria din Germania"
La Nazione, cotidian italian

2 este nota primită de Mutu în cotidianul german Bild (1 maxim, 6 minim)


Cel mai bun
Într-un meci în care Fiorentina a pierdut clar, 3-0, Mutu a primit aceeaşi notă în cotidianul german Bild ca şi cei mai buni jucători ai lui Bayern, Klose, Schweinsteiger şi Ze Roberto, autorii golurilor bavareze. 2 înseamnă "evoluţie foarte bună" pe o scară de la 1 la 6, în care 1 este "clasă mondială", iar 6 "nu-şi merită banii". Pentru Bild, Mutu a fost numărul 1 în echipa florentină.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.