Brazilianul e considerat principalul vinovat pentru incidentele de miercuri de colegi, antrenor şi şefi, avînd zilele numărate la Poli
La Timşoara, s-a găsit deja vinovatul pentru bătaia de la antrenamentul de miercuri. Brazilianul Eder Bonfim şi-a atras antipatia întregii echipe, pentru că l-a lovit pe Alexa din spate. Asta nu e totul, însă. Fundaşului dreapta îi va fi reziliat contractul în iarnă. "A dat ca un laş. :O După ce l-a lovit pe Dan, şi-a dat seama ce a făcut şi a luat-o la fugă de frică. Vă daţi seama cum se uită toţi la el în vestiar acum, nu?", a dezvăluit unul din jucători. Reacţia lui Uhrin, de asemenea, poate da multe răspunsuri. Cehul i-a trimis, după conflict, imediat la vestiare pe Milhazes şi Bonfim, dar nu şi pe Alexa, exonerîndu-l astfel de vină pe căpitan.
Bonfim nu e la prima abatere. În vară, brazilianul a vrut să-i aplice o corecţie fizică lui Chivorchian, pe motiv că i-ar fi jignit soţia. De notorietate e şi episodul în care Dulce, soţia sa a făcut un scandal monstru, la stadionul "Dan Păltinişanu", cerînd plata restanţelor.
Ultimele noutăţi pe scurt:
>> Bonfim, Milhazes şi Alexa au organizat ieri o conferinţă de presă împreună, în care au susţinut că s-au împăcat iar incidentul a fost dat uitării.
>> De astăzi, fanii pot achiziţiona bilete pentru partida cu CFR, de duminică, ora 21.00. Tichetele au preţuri cuprinse între 10 şi 20 de lei.
>> Gigel Bucur nu s-a antrenat deloc în cursul săptămînii şi va rata meciul cu CFR. Atacantul a suferit, în meciul cu Farul, o entorsă la glezna dreaptă.
>> Vali Bădoi a revenit la antrenamente, după ce zilele trecute s-a pregătit singur, la sala de forţă. "Lupul" va fi apt de joc pentru derby-ul de duminică.
Fotbal • Liga 1 • FC TIMIŞOARA - CFR CLUJ, DUMINICĂ 26 OCTOMBRIE, GSPTV, ORA 21:00
Ţapul Bonfim
bonfim
Articol de Adrian Bucur — vineri, 24 octombrie 2008
{{text}}