Sporturi   •   Altele   •   NUMIRE

S-a decis

Articol de Mirela Neag   —  sâmbătă, 25 octombrie 2008

Elisabeta Lipă se va muta săptămîna viitoare în biroul de preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo



După luni de incertitudini şi zvonuri legate de numirea Elisabetei Lipă în locul lui Marcel Popescu la şefia clubului Dinamo, ieri a fost făcută prima confirmare în acest sens. Deşi nu a dat nume sau amănunte, ministrul internelor şi reformei în administraţie, Cristian David, a anunţat ieri printr-un comunicat că a dispus reorganizarea Clubului Sportiv Dinamo.



Chestorul Elisabeta Lipă îşi va schimba în cîteva zile biroul de director adjunct al Direcţiei Generale de Informare şi Relaţii Publice al MIRA cu cel de preşedinte la Dinamo. "Cred că numirea va avea loc în cîteva zile", a declarat ieri multipla campioană olimpică la canotaj. În legătură cu reorganizarea clubului, Lipă a mărturisit că aceasta se înscrie în linia dorită de Cristian David. "Joi am stat trei ore la tablă în faţa ministrului şi mi-am prezentat programul, iar acesta a fost mulţumit", a explicat Lipă, viitorul comandant lui Dinamo.



"Între mine şi Marcel Popescu nu există tensiuni. Ca dovadă, primul buchet de flori şi primele felicitări de ziua mea de la el le-am primit"

Elisabeta Lipă, chestor MIRA

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.