Liga 1

Piratul

Articol de George Şeitan  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Onofraş le-a furat toate punctele "marinarilor"

Cu gîndul la punctele ce i-ar putea scoate din zona retrogradării, constănţenii n-au rezistat tăvălugului elevilor lui Dan Petrescu. Oaspeţii au fost asediaţi încă din startul meciului, Apostol (2), Bilaşco (3), Todoran (11) şi Onofraş (14) ratînd pe rînd deschiderea scorului. După 20 de minute petrecute în tribună, deşi nu era suspendat, "Bursucul" a localizat problemele formaţiei sale şi, revenit pe gazon, le-a indicat fotbaliştilor lui soluţia pentru gol. Sfaturile au dat roade, iar Onofraş (30) l-a executat cu un şut plasat pe Curcă.

Cu 1-0 pe tabelă, gazdele au slăbit ritmul, dar "rechinii" au fost incapabili să se apropie de poarta lui Arlauskis. :S După pauză, jocul s-a mai echilibrat şi meciul s-a încins. Rastovac a ratat egalarea la cea mai mare ocazie a Farului, şutînd peste poartă din interiorul careului, iar Pădureţu (52) şi Bilaşco (66, 86) puteau majora scorul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.