Dacă termină pe 2, Steaua va trebui să dispute două tururi preliminare cu adversari de calibru pentru a intra în grupele Ligii
"Gata, s-a terminat! Nu mai avem şanse nici la titlu, nici la locul secund!", spunea Gigi Becali după remiza cu Gloria Buzău (1-1). Steaua e la 6 puncte de Dinamo şi la 5 de Urziceni, formaţiile care ocupă în acest moment cele două poziţii ce ar putea duce în grupele Champions League. Cum Platini a schimbat formatul UCL, din stagiunea viitoare campioana are garantat accesul în grupe, ca şi în 2008, însă locul doi va avea de disputat două tururi preliminare, nu unul ca anul acesta, şi de înfruntat adversari extrem de puternici. :X
Astfel, roş-albaştrii ar juca în primul tur cu reprezentatele ţărilor de pe locurile 6-15 din ierarhia UEFA, iar în cel secund cu reprezentele poziţiilor 1-5. Adică împotriva unor forţe precum Arsenal, Liverpool, Atletico Madrid, Barcelona, Juventus sau Hamburg! :O Posibilul statut de cap de serie nu o scapă pe Steaua de aceste superforţe ale continentului.
3 ani la rînd are Steaua în grupele Ligii
10 milioane de euro ia o participantă din Liga I în grupele UCL
45% din coeficientul României pe ultimii 5 ani a fost obţinut de Steaua
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}