Secretarul general al Comitetului Olimpic Sportiv Român, Ioan Dobrescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că actualul preşedinte Octavian Morariu este singurul candidat pentru cea mai înaltă funcţie din cadrul COSR, la alegerile ce vor avea loc în data de 28 noiembrie.
"Avem un singur candidat pentru funcţia de preşedinte, iar acesta este actualul preşedinte Octavian Morariu. De asemenea, pentru posturile de vicepreşedinte sunt aceleaşi persoane, Marcel Popescu, Ana Pascu şi Nicu Vlad. S-a optat pentru continuitate şi nu vom avea nicio schimbare majoră în structura noastră", a spus Dobrescu.
Pentru ceilalţi membri ai Comitetului Executiv şi-au mai depus candidaturi Adrian Gaşpar (din partea FR Atletism), Ioan Dospinescu (preşedintele FR Canotaj), Liviu Luca (preşedintele FR Judo) şi Adrian Stoica (preşedintele FR Gimnastică).
Pentru secţiunea sporturilor pe echipe singurul candidat este preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu. Personalităţile sportive care şi-au depus candidatura pentru a intra în structura COSR sunt: multiplul campion olimpic şi mondial la canoe Ivan Patzaichin, multipla campioană olimpică şi mondială la canotaj Elisabeta Lipă, fostul atlet George Boroi şi campioana olimpică de la Beijing, canotoarea Georgeta Andrunache.
{{text}}