Liderul galeriei rapidiste, Gigi Corsicanu', şi-a exprimat în această seară părerea legată de problemele financiare ale clubului giuleştean, oferind şi o soluţie pentru ieşirea din impas:
"Este un război rece acum între George Copos şi Fathi Taher, dar le transmit suporterilor că acest club nu se va desfiinţa niciodată, chiar daca cei doi nu vor mai finanţa echipa. Se vor găsi resurse pentru a redresa situaţia, pentru că sunt destui rapidişti care se pot implica, graţie potenţei lor financiare".
Acesta a dezvaluit şi modul prin care Rapidul se va salva:
"La Rapid vor fi scoase acţiuni la vânzare pentru rapidişti, se vor verifica persoanele care încearcă să achiziţioneze aceste acţiuni. O acţiune la club va costa 42 de lei, iar întreaga valoare a acestora va fi de 10.500.000 de euro. Banii investiţi de domnul Taher până acum se vor transforma în acţiuni, iar el va deţine majoritatea, cu circa 40%. Dacă domnul Copos nu va fi de acord cu acest demers, înseamnă că el doreşte răul Rapidului" a explicat Gigi Corsicanu' la Fanatik Show, la Telesport.
El a adăugat:
"Am înţeles că şi domnul Porumboiu îşi doreşte să învestească la Rapid, iar noi îl primim cu braţele deschise. E criză financiară, nu avem ce să facem. Poate să vină şi Bin Laden să bage bani la club! În afară de cei implicaţi la Steaua şi Dinamo, acceptăm pe oricine".
Conform planului rapidiştilor, o acţiune va costa în jur de 12 euro, numărul total al acestora urmând a fi de circa 900.000 de acţiuni!
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}