Preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal, Julio Grondona, a afirmat, marţi, că este posibil ca echipa naţională să nu fie condusă doar o persoană, ci de echipă din care poate face parte şi Maradona, informează AFP.
"Nu va mai conduce un singur antrenor şi studiem posibilitatea introducerii unui corp tehnic în care să fie mai mult de un tehnician", a spus Grondona, referitor la viitorul înlocuitor al lui Alfio Basile.
Preşedintele Federaţiei, care este în funcţie de aproape 30 de ani, a precizat că un singur antrenor nu poate aduce rezultatele cele mai bune la echipă, chiar dacă până acum s-a folosit numai această metodă. Fosta glorie a fotbalului argentinian, Diego Armando Maradona, s-a autopropus în funcţia de selecţioner.
Sursa: Newsin
Maradona va împlini joi vârsta de 48 de ani şi a afirmat că este dispus să colaboreze cu antrenorul naţionalei de tineret, Sergio "Checho" Batista, sau cu Miguel Angel Russo, antrenorul lui San Lorenzo, liderul campionatul.
Un alt tehnician care poate deveni selecţioner este Carlos Bianchi, fost antrenorul lui Boca Juniors, alături de care a câştigat patru titluri, trei Cupe Libertadores şi două Cupe Intercontinentale.
International • Preliminarii CM 2010 • ARGENTINA
Maradona poate face parte din stafful tehnic al echipei naţionale!
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 28 octombrie 2008
{{text}}