Rusia si Spania si-au impartit titlurile continentale la baschet si volei, terenul propriu fiind insa un dezavantaj. 9.200 de spectatori au creat o atmosfera infernala in Palatul Sporturilor din Moscova la finala Campionatului European masculin: Rusia-Spania. Ibericii au reusit insa imposibilul la capatul unui meci dramatic. Au luat primul set, dar le-au pierdut pe urmatoarele doua. In actul patru, tensiunea a atins cote paroxistice. Rusia a avut minge de set la 25-24, gratie incredibilelor serve ale lui Semen Poltavski, dar Spania a reusit sa revina si a cistigat setul cu 30-28! In decisiv, ibericii au pus piciorul in prag de la inceput. Au condus cu 5-2, 10-5 si 14-11, dar rusii au dat si ei dovada de psihic puternic. Au egalat la 14. Degeaba insa, oaspetii au luat urmatoarele doua puncte si au urcat pe podium, inlacrimind o sala intreaga.
Peste doar trei ore, la Madrid, rolurile s-au inversat. Rusia si-a luat revansa in finala continentala de la baschet. Totul s-a decis in ultimele secunde. Degeaba a condus Spania tot timpul meciului, chiar si la 11 puncte diferenta. Cu Andrei Kirilenko fenomenal si cu o aparare fantastica, rusii au recuperat punct cu punct. Cu doua secunde inainte de final, rusul de origine americana JR Holden a marcat pentru 60-59!
Spaniolii au cazut secerati. Lui Paul Gasol, Luis Calderon, Carlos Jimenez, Carlos Cabezas, antrenorului Pepu Hernandez nu le venea sa creada. Blestemul lovise din nou. Campioana mondiala nu a reusit sa se impuna pe teren propriu, pierzind a sasea finala continentala consecutiva dupa cele din 1935, 1973, 1983, 1999 si 2003.
Scorul dintre Rusia si Spania a fost duminica egal. Setul decisiv urmeaza.
BASCHET
MVP turneului: Andrei Kirilenko (Rusia)
Cel mai bun marcator: Dirk Nowitzki (Germania)
Cel mai bun recuperator: Yaniv Green (Israel)
Cel mai bun pasator: Sarunas Jasikevicius (Lituania)
VOLEI
MVP turneului: Semen Poltavski (Rusia)
Cel mai bun tragator: Ivan Milijkovici (Serbia)
Cel mai bun la blocaj: Luis Jose Molto (Spania)
Cel mai bun libero: Alexei Verbov (Rusia)
Americanii au adus titlul
Rusia a cucerit tilul european la baschet avind in componenta un jucator american si antrenor yankeu. JR Holden, cel care a adus trofeul la Moscova prin cosul de doua puncte din ultimele secunde, a primit cetatenie rusa in 2003 printr-un decret al presedintelui Vladimir Putin. Baschetbalistul in virsta de 31 de ani a pastrat-o si pe cea americana. Antrenorul David Blatt, american de origine israeliana, a poposit in Rusia in 2004 ca antrenor al echipei Dinamo Sankt-Petersburg. Chiar daca este antrenor al "nationalei" rusesti el antreneaza echipa turca Efes Pilsen.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}