Scandalurile se ţin lanţ la Arad, unde Ionuţ "Napoleon" Chirilă a fost sfidat pe faţă de Florin
Nici o zi fără circ la Arad! După ce marţi l-a făcut "oligofren" şi l-a exclus din lot pe Simao, antrenorul-manager Ionuţ Chirilă a fost ieri la originea altei situaţii bizare. Alături de Hidişan.
Pentru prima dată în acest sezon, Chirilă l-a trimis în teren pe mijlocaşul Florin Hidişan, jucător căruia îi refuzase în vară transferul la Dinamo. Şi pe care, ulterior, l-a exclus din lot pentru indisciplină. Hidişan a intrat în minutul 69, a jucat bine, dar peste 14 minute, Chirilă l-a chemat la margine, pentru a-l schimba! Dar, simţind că antrenorul vrea să-l umilească, Hidişan a refuzat să iasă! "Nu ies, joc!", i-a strigat Hidişan lui Chirilă. Tribuna a reacţionat imediat, strigînd numele jucătorului, care a izbucnit în plîns! "De ce-mi faci asta?", i s-a adresat antrenorului, care a părăsit terenul sub un bombardament de pungi cu seminţe, hîrtii şi pachete de ţigări, huiduit copios de public! O parte a fanilor l-a urmărit inclusiv la vestiare, acuzîndu-l că lucrează nu pentru UTA, ci pentru Dinamo.
Cel care l-a consolat pe Hidişan, strîngîndu-l în braţe, a fost Bruno Simao, cel care a văzut din tribună meciul cu Vîlcea.
"A fost un gest incalificabil. Hidişan va fi suspendat şi amendat cu 5.000 de dolari"
Ionuţ Chirilă
Nici Simao nu cedează
După ce a fost făcut "oligofren" şi chefliu de antrenorul Ionuţ Chirilă, Simao a replicat, din nou, ieri. "Mi se strică imaginea degeaba. Să demonstreze că am stat în cluburi pînă la 3 noaptea. Nu e adevărat. Ce vreau eu e să joc, pentru că pot să ajut echipa", a spus Simao. Altfel, la UTA a revenit ieri şi Paşcovici, care nu a jucat deloc în acest tur de campionat.
Fotbal • Liga 2 • UTA ARAD - CSM RM. VÎLCEA 0-0
Circ total
Articol de Radu Romanescu — joi, 30 octombrie 2008
{{text}}