Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - STEAUA, SÂMBATĂ 1 NOIEMBRIE, Antena 1, ora 21:00

Gheorghe Hagi: "Ca în Champions League"

Articol de Dan Udrea   —  vineri, 31 octombrie 2008

Hagi, care a jucat în toate derby-urile Steaua - Dinamo între 1987 şi 1990, spune că meciul va fi decis fie de o mare eroare, fie de o execuţie senzaţională



- Domnule Hagi, ce ne poate oferi acest derby dintre Steaua şi Dinamo?

- Un derby rămîne un derby. Nu vă uitaţi la locul din clasament al celor două echipe, nu vă uitaţi la cum au jucat pînă acum. Partida directă trezeşte totul în jucători, în antrenori, în conducere, în suporteri. Toţi vor să arate că ei sînt cei mai buni, motivaţia e fantastică.



- Aşa era şi în anii '80?

- Ţin minte că înainte de derby-urile Steaua-Dinamo mă domina dorinţa de a demonstra că sînt mai bun decît adversarul. Cu gîndul ăsta adormeam, cu ăsta mă trezeam. În afara terenului eram prieteni cu cei de la Dinamo, de exemplu, nea Mircea Lucescu îmi aducea ghetele în care jucam, dar pe teren se intra tare de tot. Păi, Mateuţ mă lua cu fulgi cu tot, intra cu talpa, mă călca pe mînă, :S totul era la sacrificiu, însă era un duel sportiv adevărat.



- Ca astăzi?

- ... (Rîde) Ştii care a problema? Că atunci nimeni nu lua din personalitatea jucătorului. Cînd intram pe teren, aveam acea linişte şi concentrare care te făceau să joci la un nivel foarte înalt. Acum, tot ce se petrece ... Atunci, conducătorii ofereau acel climat adevărat.



- Acum, unde credeţi că se va decide derby-ul?

- Cred că va fi ca în Champions League. Dacă nici o echipă nu va greşi decisiv, se va termina egal. Dacă da, atunci va pierde cea care va face erori mai mari sau va cîştiga formaţia al cărei fotbalist va inventa ceva şi printr-o execuţie fabuloasă.



- Lobonţ sau Zapata?

- Amîndoi. Portari excepţionali. În acest moment, sînt cei mai buni goalkeeperi din campionatul României.



- Ce îi uraţi lui Dorinel Munteanu?

- Baftă. E un fost coleg de-ai mei şi cred că are multă nevoie de baftă în Ghencea.



- Ţineţi cu Steaua la acest derby?

- Mai ai dubii?



"Nea Mircea Lucescu îl punea pe Mihăescu să mă urmărească pe tot terenul, indiferent unde mă duceam. Trei ani de zile, Mihăescu nu s-a dezlipit de mine"

Gheorghe Hagi



"Pe vremea mea, la Steaua aveam primă pentru victorii doar dacă băteam de la trei goluri în sus. De aceea am făcut şi 8-1 şi 11-0"

Gheorghe Hagi



Stelea, clientul lui Hagi

Regele îşi aduce aminte de golurile senzaţionale pe care le-a marcat împotriva lui Dinamo. "Ca un făcut, aproape de fiecare dată în poarta lor era Stelea. I-am dat gol pe Ştefan cel Mare, dintr-o lovitură liberă aproape de linia de margine, i-am dat gol din lovitură liberă pe Ghencea, am marcat de la 35 de metri în finala Cupei, la Braşov. Apoi, cînd eram la Madrid, la primul meci i-am dat gol pe Bernabeu, iar cînd am jucat un amical cu Brescia împotriva lui Mallorca, l-am învins din nou. Stelică a fost clientul meu, ;) dar nu s-a supărat niciodată, sîntem buni prieteni", spune Hagi rîzînd.



10 derby-uri Steaua - Dinamo a bifat Hagi în tricoul roş-albastru, de fiecare dată fiind titular şi de 9 ori integralist, marcînd 5 goluri în disputa cu marea rivală



Cifrele lui Hagi la Steaua

  • 11.313 minute
  • 127 de meciuri
  • 91 de goluri marcate
  • 50 de pase de gol
  • 6 trofee cîştigate (3 titluri, două Cupe ale României, Supercupa Europei)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.