Liga 1

"Daţi 5 euro pentru Rapid!"

Articol de Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Suporterii propun o chetă, ca să plătească salariile restante ale jucătorilor


"Suporterii trebuie să ştie că nu doar ei sînt îngrijoraţi, ci şi eu sînt. Nu ştiu cum se va rezolva situaţia"
Declaraţia zilei: GEORGE COPOS, acţionar Rapid


"Dăm fiecare cîte 5 euro, ca să nu ne pierdem jucătorii!" e soluţia la care s-au gîndit fanii Rapidului. Ar trebui să participe 100.000 de suporteri, întrucît restanţele salariale ale alb-vişiniilor au ajuns deja la o jumătate de milion de euro, :S însumînd veniturile pe o lună ale fotbaliştilor, plus cele ale membrilor staff-ului tehnic şi ale celorlalţi angajaţi din club. "Măcar acum să facem asta, că e situaţie de criză, dar am putea repeta gestul dacă acţionarii tot nu vor să mai dea vreun ban", zic ultraşii giuleşteni pe rapidisti.ro.

Peseiro ţine cu şefii
Jose Peseiro acceptă problemele financiare ale Rapidului, fiindcă e păţit. "La Panathinaikos am avut patru luni la rînd fără să fim plătiţi! Nici eu, nici jucătorii nu ne primiserăm salariile şi primele din cauza unui conflict din conducere", le-a povestit portughezul jucătorilor săi.

Antrenorul le-a cerut fotbaliştilor să treacă peste dificultăţi: "Şi acţionarii v-au tolerat o serie de şapte meciuri la rînd fără victorie, deci ar fi corect ca şi voi să acceptaţi situaţia. ;) Nu e cazul să tensionăm şi mai tare atmosfera, aşa că nu vreau să aud că vă plîngeţi!".


84 la sută dintre fanii care au votat pe rapidisti.ro zic că ar cumpăra acţiuni ale clubului


Ar vrea şi acţiuni
Fanii au propus şi o variantă de stingere a conflictului dintre Copos şi Taher. Iordanianul ar urma să deţină 40 la sută din acţiuni, în contul celor 7 milioane de euro investiţi vara asta în transferuri, în timp ce suporterii ar trebui să achiziţioneze restul de 60 la sută de la George Copos. Taher a fost însă primul care a declinat propunerea.

Şumudică: "Poate fac revoluţie!"
Marius Şumudică susţine că ar fi trebuit să-l înlocuiască pe Jose Peseiro, dar că a fost împiedicat în ultima clipă: "Copos m-a lucrat şi ca jucător, şi ca antrenor! :X De trei etape trebuia să fiu antrenor la Rapid. De ce nu s-a întîmplat aşa? N-are rost să zic mai multe, că suporterii ar declanşa o revoluţie dacă ar afla! Oricum, visul meu e să antrenez în Giuleşti şi sînt sigur că mi se va îndeplini!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.