Handbal

De vis!

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Oltchim a debutat cu victorie în grupa C a Ligii Campionilor, reuşind o repriză secundă senzaţională în care a întors rezultatul

33-29 e scorul norocos românilor. Ieri, România a învins Polonia, la Buzău, cu 33-29, iar aseară, la debutul în noul sezon al Ligii Campionilor, Oltchim a trecut de campioana Norvegiei, Larvik, cu acelaşi scor.
Deşi porneau favorite, vîlcencele au trebuit să transpire din greu pentru a 20-a victorie consecutivă în cupele europene. Cu campioanele olimpice Riegelhuth, Larsen, Johanssen şi Breivang în formă mare, Lecuşanu, Luca, Meiroşu, Elisei şi celelalte oltence au tremurat pînă pe final pentru cele două puncte. Gazdele au început tare, au condus în permanenţă în prima repriză, chiar cu 10-6, dar pe final nordicele au întors rezultatul şi au intrat mai liniştite la cabină: 17-16.

În vestiarul Oltchimului s-a aşternut tăcerea, dar croatul Ivica Rimanici şi-a remontat jucătoarele. De la cabine vîlcencele au ieşit mult mai încrezătoare şi mai ambiţioase. Lecuşanu a fost play-makerul perfect, Manea a găsit breşele pe semicerc, iar în apărare Luca şi Meiroşu au făcut minuni. Riegelhuth, care a zburdat în prima repriză, s-a stins uşor-uşor, iar Vîlcea a renăscut. Lene Rantala, portarul de 40 de ani, care a cîştigat cu Danemarca titlul european, mondial şi olimpic, nu a mai putut face nici ea nimic.

În minutul 39 Oltchim a preluat iniţiativa, 22-21, şi nu a mai cedat-o pînă la final, în ultimele minute reuşind să facă şi spectacol. Oltchim va juca săptămîna viitoare la Togliatti, cu Lada, formaţie care a pierdut în prima etapă, 27-30 la Koprivnica cu Podravka.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.