Sporturi   •   Auto   •   LEWIS HAMILTON CAMPION MONDIAL

Glock susţine că nu i-a "oferit" titlul lui Lewis Hamilton

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 03 noiembrie 2008

Pilotul german Timo Glock a afirmat, luni, că nu i-a facilitat lui Hamilton câştigarea titlului mondial la piloţi, ci a greşit în momentul în care echipa a ales pneuri care nu erau potrivite cu pista udă din cauza ploii, informează Reuters.



Glock a ales pneuri pentru o pistă uscată, deşi ploaia a început spre finalul cursei din Brazilia, iar în ultimul tur a fost depăşit de Lewis Hamilton, care a obţinut locul 5, reuşind astfel să termine pe primul loc în clasamentul general al piloţilor.



"A fost o cursă grea. Am încercat să am o evoluţie cât mai bună pentru a obţine cât mai multe puncte pentru Toyota. Cu şase ture înainte de finalul cursei am întrebat care este situaţia pneurilor şi a vremii, iar în cele din urmă am amânat schimbarea lor şi le-am păstrat până la finalul cursei. Ultima tură ne-a costat locul cinci, iar în cele din urmă s-a decis titlul de campion mondial", a afirmat Glock, care a terminat Marele Premiu al Braziliei pe locul 6, în timp ce cursa a fost câştigată de Felipe Massa, care a terminat pe locul secund în clasamentul general.



"Cred că la final nu i-am oferit titlul lui Lewis, cred că a muncit mult tot anul, la fel ca şi Felipe. Ambii au făcut o treabă foarte bună şi finala a fost una dramatică. Cred că exact acest lucru au vrut să-l vadă şi fanii, deşi suporterii brazilieni nu au fost alături de mine, chiar dacă eu am încercat să obţin un loc cât mai bun", a explicat pilotul german.



Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.