Fostul atacant al Stelei şi al lui FCM Bacău, Cristian Ciocoiu, regretă faptul că echipa lui Maurizio Trombetta a ieşit cu desaga goală din dubla confruntare cu Bordeaux:
"Meciurile cu adversarii implicaţi în lupta pentru acelaşi obiectiv sînt cele mai importante. CFR se lupta de la început cu Bordeaux pentru locul trei, care duce în Cupa UEFA, dar din păcate nu a reuşit nici măcar un punct. Îmi pare rău pentru ei, deoarece au făcut pînă acum, inclusiv aseară, jocuri foarte bune în Liga Campionilor, am fost impresionat de evoluţiile lor.
S-a văzut însă o lipsă de prospeţime fizică, au căzut în cea de-a doua parte a meciului. Oricum, indiferent dacă se vor califica mai departe sau nu, ei trebuie să fie mîndri de ceea ce au realizat pînă acum", a spus Ciocoiu pentru gsp.ro.
International • Liga Campionilor • CFR CLUJ - BORDEAUX 1-2
Ciocoiu: "M-a impresionat jocul CFR-ului aseară. Trebuie să fie mîndri!"
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 05 noiembrie 2008
{{text}}