Presa italiană a apreciat evoluţia atacantului român Adrian Mutu, care a înscris singurul gol al Fiorentinei, fiind fotbalistul care a primit cele mai mari note din partea presei italiene.
"Ce gol, băieţi! Păcat că la final a valorat mai puţin, pentru că egalul cu Bayern o scoate aproape definitiv pe Fiorentina din Liga Campionilor. Mutu a reuşit să aibă o evoluţie bună, jocul său a renăscut şi a înscris printr-o execuţie care a lăsat tot stadionul cu gura căscată. Atacantul român a avut putere, coordonare şi precizie în golul reuşit. Totul perfect.
Mutu, alături de Gilardino şi Santana s-au luptat cu fundaşii germani, iar atacantul român a fost aproape să reuşească dubla, iar seară ar fi putut să aibă o altă încheiere", scrie La Repubblica.
Mutu a primit nota 7,5 de la Fiorentina.it, fiind considerat cel mai bun fotbalist al formaţiei din Florenţa. Suporterii echipei au fost de acord că atacantul a fost cel mai valoros jucător, dar au apreciat şi tactica folosită de antrenorul Cesare Prandelli.
"Golul lui Mutu nu a fost de ajuns, iar formaţia germană a reuşit în cele din urmă să obţină un rezultat de egalitate", notează Tuttosport, în timp ce Adrian Mutu a spus după meci că echipa a fost prea naivă.
Sursa: Newsin
International • Liga Campionilor • FIORENTINA - BAYERN 1-1
Mutu, MVP-ul meciului cu Bayern
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 06 noiembrie 2008
{{text}}